Prima pagină » Analiză LEKTRI.CO – Peste 10.000 de vehicule electrice au fost înmatriculate în România anul acesta, mai mult decât ultimii doi ani cumulat 

Analiză LEKTRI.CO – Peste 10.000 de vehicule electrice au fost înmatriculate în România anul acesta, mai mult decât ultimii doi ani cumulat 

by Elena Paraschiv-Pop

LEKTRI.CO, unul dintre cei mai importanți jucători în domeniul mobilității electrice din România, prezintă indexul de e-mobilitate pentru anul 2022, până în luna noiembrie inclusiv. Conform datelor centralizate în acest interval, specialiștii anunță că pe parcursul anului 2022 au fost înmatriculate în România cca. 10,140 vehicule electrice, mai mult decât în ultimii doi ani cumulat. 

Potrivit indexului menționat, în 2020 au fost înmatriculate cca. 3,130 VE, iar anul trecut s-au  depășit 6,800 de unități înscrise. Volumul cumulat în cei doi ani a fost depășit de rezultatele înregistrate anul acesta, respectiv cca. 10,140 de unități înregistrate. Per total, parcul de vehicule electrice din România a trecut de 23.000 de unități, iar în luna noiembrie au fost înmatriculate 915 vehicule electrice (dintre care 12 vehicule comerciale LCV). 

Sfârșitul lui 2022 vine cu o confirmare a tendinței observate pe parcursul ultimilor ani, aceea că vehiculele electrice sunt la mare căutare. Ne bucurăm să vedem că tot mai mulți români se îndreptă spre e-mobilitate și credem că trendul se va menține pe creștere, cu luni mai bune și mai puțin bune, în funcție de schimbările survenite în piață. Ne propunem să susținem în continuare această creștere printr-o infrastructură de încărcare corespunzătoare”, a declarat Claudiu Suma, CEO LEKTRI.CO. 

Citește articolul: SAS inaugurează un laborator dedicat pregătirii specialiștilor în domeniul analizei de date, alături de Universitatea Politehnica din București

Dacia Spring se menține, în continuare, în topul preferințelor românilor, înregistrând 459 de unități înmatriculate doar în noiembrie, cca. 50% din total. Pe locul al doilea în această lună revine VW E-UP, cu 59 de înmatriculări, urmat de Renault Megane E-TECH, cu 31 de unități înmatriculate, care, potrivit reprezentanților LEKTRI.CO, poate fi una dintre vedetele anului viitor. Segmentul high-end (unde sunt luate în considerare modele ale mărcilor Audi, BMW, Mercedes – Benz și Porche) a înregistrat 77 de noi înmatriculări. 

Schimbări în clasament – VW E-UP depășește Tesla Model 3

În topul general al parcului de VE, Dacia Spring își păstrează poziția cu cca 35% din total (8,092 unități), iar pe locul al doilea se regăsește Renault ZOE, cu 9,2% (2,123 unități) . Însă dacă până de curând Tesla Model 3 se afla pe podium, acest model a pierdut din avânt, iar VW E-UP, care se afla pe poziția a patra, a rămas în continuare la mare căutare, urcând pe locul al treila, cu un procentaj de 5,5% (1,265 unități).  

Raportat la infrastructura de încărcare, dacă luăm în considerare doar încărcătoarele publice, fără restricții, cele mai utilizate sunt cele AC Type 2 și cele de tip fast-charger CCS/CHAdeMO. Potrivit portalului Plugshare, luna trecută a fost instalat punctul de încărcare cu numărul 3000 pe teritoriul României. În prezent, se regăsesc cca. 3,040 de încărcătoare publice, iar numărul locațiilor publice de încărcare a ajuns la 1,378.  

Despre LEKTRI.CO

LEKTRI.CO a fost înființată în 2018 la Timișoara și numără în prezent 20 de angajați. LEKTRI.CO este un brand al grupului SafeFleet, cu activități în industria mobilității și oferă soluții de încărcare a mașinilor electrice pentru utilizatorii casnici, companii care doresc să implementeze stații de încărcare pentru angajați și domeniile HORECA și retail.Stațiile de încărcare LEKTRI.CO sunt utilizate în România, Serbia, Polonia, Germania, Franța și Italia.

Sursă foto: Lektri.co

Related Posts

Leave a Comment

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More