Prima pagină » NEXO Group: Piața construcțiilor ultra-eficiente energetic rămâne stabilă. Românii caută vile inteligente, spațioase, cu pereți din sticlă și luminate natural, până la 850.000 euro 

NEXO Group: Piața construcțiilor ultra-eficiente energetic rămâne stabilă. Românii caută vile inteligente, spațioase, cu pereți din sticlă și luminate natural, până la 850.000 euro 

by Razvan Dutu

În ultima perioadă, românii vor locuințe cu pereți cortină înalți, care imită clădirile din sticlă, pentru a oferi un spațiu vitrat generos, ce maximizează lumina naturală.

București, noiembrie 2024 – Piața construcțiilor ultra-eficiente energetic din România continuă să înregistreze o stabilitate remarcabilă, cu o tendință de creștere alimentată de cererea pentru vile premium, inteligente și sustenabile, arată o analiză  NEXO Group, unul dintre principalii dezvoltatori de pe piața rezidențială exclusivistă. În continuare cei mai mulți cumpărători vor să achiziționeze o locuință într-un ansamblu rezidențial, cele mai căutate tipuri de locuințe pe segmentul premium fiind vilele inteligente cu un control automatizat de la distanță, ultra-eficiente energetic, spațioase, cu pereți din sticlă și luminate natural, cu piscine încălzite, la prețuri de până la 850.000 euro.

Citește și articolul: Principalele concluzii ale specialiștilor invitați la Tax & Finance Forum 2024. Cele mai importante modificări fiscale din acest an și cum ne pregătim pentru anul 2025

„2024 a fost un an excepțional pentru piața rezidențială premium, iar dinamica pozitivă ne arată că această tendință va continua și în 2025. Dacă în perioada pandemică s-a conturat nevoia de a locui în case cât mai spațioase, în ultimii 2-3 ani românii caută locuințe care să reflecte un stil de viață modern, confortabil și sustenabil. Vilele independente energetic, cu livinguri înalte, spațioase și ferestre mari, care maximizează lumina naturală, au devenit un standard în preferințele cumpărătorilor. Piața de profil demonstrează nu doar stabilitate, ci și o adaptabilitate extraordinară la cerințele actuale. Ne așteptăm ca segmentul de construcții ultra-eficiente energetic să continue să performeze excelent și în anul următor, pe măsură ce cumpărătorii devin tot mai interesați de locuințe personalizate și sustenabile. Dezvoltăm proiecte care îmbină tehnologia de ultimă generație cu un design sofisticat și confortul absolut, răspunzând cerințelor pieței”, declară Sorin Lăpădatu, fondator și CEO NEXO Group.

Casele cu pereți cortină, din sticlă, printre cele mai căutate. Cât costă acestea

Pentru a se adapta noilor cerințe ale pieței, NEXO Group dezvoltă case ultra-eficiente energetic, inteligente și spațioase atât în regim personalizat pentru clienții care dețin teren, cât și ansambluri rezidențiale.

Astfel, în prezent, compania dezvoltă un complex de 14 vile inteligente în Pipera-Voluntari, cu prețuri între 400.000 de euro și 850.000 de euro. Pentru a avea costuri aproape zero la energie, locuințele din proiectul exclusivist NEXO Nature sunt dotate cu pompe de căldură cu puțuri forate la mare adâncime, un sistem inovator de răcire integrat în pereți și tavane care creează un efect natural de răcorire, ca într-o grotă, și un sistem avansat de ventilație cu recuperare de căldură, care include baterii de răcire și controlul umidității. 

De asemenea, datorită eliminării costurilor la energie, vilele sunt mai spațioase decât multe din  piață, cu o suprafață de până la 380 mp și cu livinguri impresionante, cu o înălțime de 7 metri. În acest sens, locuințele sunt dotate cu pereți cortină, din sticlă, Reynaers care permit pătrunderea luminii naturale și oferă o ambianță elegantă și spațioasă. În plus, vilele au piscine cu apă încălzită în timpul iernii.

“Proiectul se află într-un stadiu avansat de construcție, în care structura de rezistență și zidăria au fost finalizate, iar în prezent se la lucrează la instalații, tencuieli, sape. Avem totul pregătit pentru următorii pași până la finisare, urmând în viitorul apropiat să montăm pereții de tip cortină sau ferestre înalte, ceea ce îl transformă într-un proiect unicat în România. Pentru a oferi siguranță maximă, a încheiat un parteneriat cu AlcoGroup pentru furnizarea ferestrelor optime, în valoare de peste 500.000 de euro. Vom instala pereți cortină și ferestre Reynaers, renumite pentru tehnologia avansată de izolație termică și acustică, fiind proiectate pentru a îmbina perfect durabilitatea cu designul contemporan. Prin această investiție, aducem  în premieră pe piața rezidențială din România o tâmplărie de top, care va conferi fiecărei vile o estetică de excepție și o eficiență energetică superioară. De asemenea, pentru încălzire în pardoseală și răcire în tavan sunt folosite instalații termice de top, marca Uponor, recunoscute pentru calitatea lor. Totodată, ne asigurăm că proiectul NEXO Nature va stabili noi standarde în ceea ce privește sustenabilitatea și designul exclusivist. Este un pas important în misiunea noastră de a oferi locuințe ultra-moderne, ultra-eficiente energetic și adaptate stilului de viață contemporan”, declară Sorin Lăpădatu, General Manager NEXO Group.

Vilele NEXO Nature sunt concepute pentru a oferi un mediu eficient energetic și sustenabil. Cu suprafețe utile de până la 380 mp, casele sunt construite pe 1 sau 2 etaje, cu 6 încăperi de locuit, 4 băi, un living cu o înălțime de 7 m, terasă generoasă la etajul 1, o curte cu spațiu verde de până la 220 mp și o piscină proprie care poate fi încălzită pe timp rece. Fiecare vilă este concepută ca o oază de confort modern, proiectată nu doar pentru a reduce amprenta de carbon, dar şi pentru a îmbunătăți calitatea vieţii locuitorilor săi.

Aceste locuințe vor fi dezvoltate pe tehnologii de construcție similare cu cele pentru casele pasive, pentru a reduce costurile de încălzire şi de răcire aproape de zero. Printre acestea se află pompele de căldură sol-apă, sisteme fotovoltaice și sisteme de ventilație centralizate, dar și materiale specifice pentru a asigura impermeabilitatea sau reducerea zgomotului. Vilele sunt dotate și cu sisteme de încălzire în pardoseală și instalații de răcire în tavan, care asigură un climat interior plăcut, reducând în același timp consumul de energie. Aceste sisteme Uponor pot contribui la economii de energie de până la 20% în anumite cazuri. Au un design flexibil și estetic, iar fiind integrate în structura clădirii sistemele Uponor sunt invizibile, oferind libertate maximă în amenajarea interioarelor fără a compromite estetica spațiului. Sistemele de alimentare apă potabilă de la Uponor PE-Xa au fost alese pentru calitatea, fiabilitatea și performanțele excelente în ceea ce privește protecția mediului. Deoarece nu există riscul de coroziune sau depuneri în țevi, apa rămâne inodoră și își păstrează gustul plăcut. Totodată, sistemele Uponor sunt proiectate pentru a funcționa eficient cu surse de energie regenerabilă, precum pompe de căldură sau panouri solare, promovând un stil de viață sustenabil.

De asemenea, fiecare locuință este dotată cu un sistem smart home de ultimă generație, ce permite un controlul automatizat de la distanță al iluminării, jaluzelelor, climatizării și securității, și oferă scenarii personalizate pentru un confort optim.

Dezvoltat pe o suprafață de 5.000 mp, în mijlocul naturii, în Pipera-Voluntari (Strada Matei Millo), cu ieșire la autostrada A3 și aproape de București, complexul NEXO Nature aduce un concept de rezidență și un stil de viață nou în România, concentrat pe reducerea cheltuielilor și pe creșterea calității vieții oamenilor.

NEXO Group are în plan noi investiții pentru a transforma piața imobiliară din România prin inovare și sustenabilitate. Compania continuă să dezvolte și să implementeze soluții avansate care răspund cerințelor actuale și viitoare ale pieței, pentru ca tot mai multe locuințe din România să fie pregătite pentru evitarea unui viitor cu facturi mai mari la energie electrică și la gaze făcând astfel față presiunii legislative de a folosi tot mai mult energia verde pentru a un mediu mai curat.

NEXO Group este un lider în furnizarea de soluții ecologice și tehnologii pentru construcția de case verzi în România. Cu un portofoliu diversificat și o echipă de experți dedicați, NEXO Group se angajează să contribuie la dezvoltarea sustenabilă a pieței imobiliare, oferind produse și servicii de înaltă calitate care promovează eficiența energetică și protejarea mediului.

Înființat în 2011, NEXO Group este alcătuit din NEXO Instalconstruct și NEXO Imobiliare, oferind soluții complete de construcții și instalații pentru case cu costuri reduse de funcționare. Compania este specializată în proiecte imobiliare complexe și locuințe individuale, folosind tehnologii moderne pentru a asigura independența energetică a locuințelor. 

Un exemplu notabil este proiectul NEXO Timpuri Noi, din sectorul 3 al Bucureștiului, finalizat in anul 2022, în care pompele de căldură asigură costuri reduse pentru locatari. 

NEXO Imobiliare este admistratată de către soții Sorin și Bianca Lăpădatu, care aduc o vastă expertiză și pasiune în dezvoltarea proiectelor sustenabile și inovatoare.

Cu un angajament solid pentru calitate, NEXO Group asigură că fiecare proiect este executat cu meticulozitate, de la concepție până la finalizare, pentru a furniza locuințe cu un confort interior armonios, promovând un stil de viață sănătos și echilibrat.

Related Posts

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More