- Talpa intermediară inovatoare a brandului de ultramaratoane Mount to Coast îmbină performanța de top cu sustenabilitatea
- Ecoflex® echilibrat din punctul de vedere al biomasei sprijină industria încălțămintei să crească utilizarea materiei prime regenerabile
- Mount to Coast și BASF încheie un parteneriat strategic pentru a explora potențialul biopolimerilor în producția de încălțăminte sportivă
21 noiembrie 2024, București – Specialistul în încălțăminte pentru ultramaratoane și alergare pe distanțe lungi, Mount to Coast din Hong Kong, China, și BASF din Ludwigshafen, Germania, au încheiat un parteneriat strategic pentru a explora soluții sustenabile și performante dedicate alergătorilor. CircleCELL™, o talpă intermediară inovatoare, este prima tehnologie dezvoltată în cadrul acestei colaborări. Bazată pe noul biopolimer ecoflex® BMB de la BASF, această talpă intermediară este cu 90% mai durabilă și oferă același nivel de returnare a energiei ca și tălpile realizate din polieter-bloc-amidă (PEBA), un material folosit pe scară largă pentru încălțămintea de alergare de performanță.
Citește și articolul: Intră în culisele creării conținutului culinar de impact
În cazul ecoflex® BMB, materiile prime fosile sunt înlocuite cu materii prime regenerabile chiar de la începutul procesului de producție. Acestea provin din deșeuri organice și biomasă reziduală și sunt atribuite produsului ecoflex® prin metoda echilibrului biomasei, certificată conform standardelor REDcert2 și ISCC PLUS[1]. Astfel, ecoflex® echilibrat din punct de vedere al biomasei sprijină Mount to Coast în creșterea utilizării materiilor prime regenerabile în procesul unic de spumare a tălpii intermediare CircleCELL™, păstrând, în același timp, caracteristicile esențiale ale încălțămintei de performanță, în special durabilitatea. Testele interne realizate de BASF au arătat că ecoflex® BMB depășește alte materiale pentru tălpi intermediare în ceea ce privește densitatea și elasticitatea.
Ce a declarat Yeti Zhang, directorul de produs al Mount to Coast
„Suntem dedicați creării de încălțăminte folosind materiale sustenabile și procese inovatoare, fără a compromite nevoile specifice de performanță ale ultramaratoniștilor,” a declarat Yeti Zhang, directorul de produs al Mount to Coast. „BASF a fost un partener esențial în sprijinirea echipei noastre de dezvoltare a produselor, ajutându-ne să găsim modalități de a echilibra durabilitatea cu sustenabilitatea. Creativitatea lor în a introduce tehnologii consacrate dintr-o anumită industrie, într-un domeniu nou, precum cel al încălțămintei, este inspirațională și se aliniază obiectivelor noastre de a oferi comunității de alergători soluții inovatoare de performanță. Suntem entuziasmați să continuăm colaborarea cu o companie de renume mondial care avansează în domeniul biopolimerilor.”
Marcel Philipp Barth, director global de management Biopolimeri la BASF, adaugă: „De la introducerea ecoflex® pe piața materialelor plastice în 1998, clienții din numeroase industrii au ajuns să îl cunoască și să aibă încredere în calitatea sa constantă, performanța ridicată și beneficiile de sustenabilitate pe care le aduce produselor lor. Suntem încântați să aducem expertiza BASF în circularitate și resurse regenerabile în domenii noi de aplicare, inspirând clienții să conceapă noi utilizări pentru biopolimerii noștri. Așteptăm cu nerăbdare să continuăm explorarea acestui drum, în industria încălțămintei, alături de Mount to Coast: ei pot conta pe expertiza noastră practică directă, pe capacitatea noastră dovedită de a îmbunătăți constant materialele pentru încălțăminte și pe disponibilitatea globală a acestora.”
Astfel, ecoflex® BMB se încadrează perfect în soluțiile inovatoare pentru încălțăminte oferite de BASF, beneficiind de o expertiză în profunzime de-a lungul întregului lanț valoric, pentru a crea încălțăminte mai ușoară, mai confortabilă și mai durabilă, într-un mod rentabil.
Abordarea echilibrului biomasei
În cadrul abordării echilibrului biomasei, materiile prime fosile utilizate în primele etape ale procesului de fabricație sunt înlocuite cu resurse regenerabile obținute din deșeuri. Cantitatea de resurse regenerabile utilizată este ulterior atribuită unor produse specifice la finalul procesului de producție, printr-o metodă certificată de o terță parte. Această certificare independentă confirmă faptul că BASF a înlocuit cantitățile necesare de materii prime fosile cu resurse regenerabile, conform cerințelor standardelor REDcert2 și ISCC PLUS, pentru produsul echilibrat din punct de vedere al biomasei care urmează să fie achiziționat de clienți.
Informații suplimentare: www.ecoflex.basf.com/bmbwww.basf.com/massbalance www.footwear.basf.com
Despre divizia Materiale Performante, BASF
Divizia Materiale Performante a BASF este în prim-planul transformării necesare pentru sustenabilitate în industria materialelor plastice. Produsele noastre sunt co-create alături de clienți din întreaga lume pentru a aduce inovații în sectoare majore precum transport, bunuri de consum, aplicații industriale și construcții. Cercetarea și dezvoltarea noastră se concentrează pe toate etapele ciclului de viață al materialelor plastice: Fabricare (Make), Utilizare (Use) și Reciclare (Recycle). În faza Fabricare, îmbunătățim modul în care sunt create materialele plastice, de la designul produsului la alegerea materiilor prime și procesele de fabricație. În etapa Utilizare, maximizăm punctele forte ale materialelor plastice, cum ar fi greutatea redusă, rezistența și durabilitatea termică. La finalul ciclului de viață al produsului, în faza Reciclare (RECYCLE), explorăm soluții pentru încheiereaciclului de viață într-un mod specific economiei circulare. În 2023, divizia Materiale Performante a înregistrat vânzări globale de 7,2 miliarde de euro. Alătură-te călătoriei noastre spre sustenabilitate #ourplasticsjourney: https://www.performance-materials.basf.com.
Despre BASF
La BASF, creăm chimie pentru un viitor durabil. Combinăm succesul economic cu protecția mediului și responsabilitatea socială. Peste 112.000 de angajați din Grupul BASF contribuie la succesul clienților noștri în aproape toate sectoarele și aproape în fiecare țară din lume. Portofoliul nostru este organizat în șase segmente: Produse chimice, Materiale, Soluții industriale, Tehnologii de suprafață, Nutriție și îngrijire și Soluții agricole. BASF a generat vânzări de 68,9 miliarde de euro în 2023. Acțiunile BASF sunt tranzacționate la bursa din Frankfurt (BAS) și sub formă de certificat de depozit american (BASFY) din SUA. Informații suplimentare la www.basf.com.
[1] REDcert2 și ISCC PLUS sunt scheme de certificare a sustenabilității pentru utilizarea biomasei sustenabile ca materie primă în industria chimică. Certificarea conform acestor scheme confirmă că biomasa utilizată este sustenabilă și a fost introdusă în sistemul de producție în cantitatea necesară. De asemenea, certificarea atestă că biomasa sustenabilă a fost corect atribuită produselor comercializate corespunzătoare. Certificările sunt acordate pe baza unor audituri la fața locului realizate de auditori independenți.