Prima pagină » Urmele care se ridică la cer – un nou volum semnat de Pavel Șușară

Urmele care se ridică la cer – un nou volum semnat de Pavel Șușară

by Mioara Iofciulescu

Vineri, 27 septembrie a.c., Biblioteca Centrală Universitară a fost gazda lansării a celui mai nou volum de proză scurtă intitulat Urmele care se ridică la cer, semnat de istoricul și criticul de artă Pavel Șușară, eveniment integrat în cadrul festivalului Strada de C’Arte.

În deschidere, a luat cuvântul conf. univ. dr. Mireille Rădoi, directoarea Bibliotecii Centrale Universitare și inițiatoarea festivalului Strada de C’Arte, care se desfășoară  în perioada 26-29 septembrie la București și care a devenit tradiție deja în peisajul cultural românesc, un loc de întâlnire al creatorilor și iubitorilor de literatură, arte vizuale, muzică și știință. „Este un prilej de reflecție asupra modului în care putem să cultivăm cunoașterea și creativitatea, în care putem să încurajăm dialogul, spiritul critic şi mai ales expresia frumosului într-o societate care descurajează astfel de preocupări”, a spus Mireille Rădoi.

Criticii literari Răzvan Voncu și Ioan Cristescu au fost invitați să prezinte volumul lansat și să ofere publicului prezent o perspectivă literară și analitică asupra acestuia.

Urmele care se ridică la cer reprezintă un decupaj de viață autentică, un produs al capacității de observație a autorului, dar și al imaginației sale. Acesta are abilitatea extraordinară de a trece de la realism la imaginar și de a se întoarce de la fantastic la viața cotidiană, consacrând astfel un stil personal, caracterizat de umor”, a precizat prof. univ. dr. Ioan Cristescu, directorul Muzeului Național al Literaturii Române.

Răzvan Voncu, Pavel Șușară și Ioan Cristescu

Pavel Șușară este o personalitate marcantă a culturii contemporane, un cronicar plastic care a devenit cel mai important critic de artă contemporan, dar și un prozator uluitor.  Volumul de față este unul important, valoros, dar și diferit, prin faptul că reflectă atât un microcosmos real, cât și unul imaginar, prin proze care deși sunt scurte, nu sunt minimaliste, ci esențialiste”, a remarcat criticul literar Răzvan Voncu.

Această carte reprezintă o continuare a volumului “Sinuciderea care se amână” (2003), semnat de același autor și pleacă de la o criză de realitate. „Pentru mine nu există o realitate obiectivă și una subiectivă. Le percep în mod holistic și de aceea nu reușesc să fac diferența între ficțiune și realitate, între literatură și viața cotidiană, între tangibil și imaginar, între viață și moarte”, a declarat Pavel Șușară.

Ilustrațiile cărții sunt semnate de artistul Ion Barbu care, dând dovadă de o creativitate năucitoare, a realizat câte o imagine pentru fiecare poveste, prin desene făcute pe pietre de râu.  Designul grafic îi aparține istoricului și criticului de artă Dalina Bădescu și este realizat astfel încât să ofere cititorului o experiență cât mai plăcută.

La lansare au fost prezente personalități marcante ale mediului cultural, academic și diplomatic, printre care s-au numărat E.S. Dl. Hassan Abouyoub, ambasadorul Regatului Maroc în România, academicianul Mircia Dumitrescu, interpretul de muzică tradițională Grigore Leșe, scriitoarea și medicul neuro-oftalmolog Riri Sylvia Manor și prof. univ. dr. Olga Simionescu.

Pavel Șușară, critic şi istoric de artă, publicist şi scriitor, cercetător de istorie a artei, s-a născut la 4 ianuarie 1953, în localitatea Bănia, judeţul Caraş-Severin. Este membru al Uniunii Scriitorilor din România, al Uniunii Artiştilor Plastici, secţia de critică, al Asociaţiei Internaţionale a Criticilor de Artă, Expert în artă, atestat de Ministerul Culturii. A debutat, cu poezie, în Almanahul literar 1977, iar editorial în 1996, cu volumul de poeme „Regula jocului”, pentru care a obţinut Premiul Uniunii Scriitorilor. A colaborat permanent la revista „România literară” , iar în perioada 1993-2001 și cu postul de radio „Europa liberă”.

 Este și autor al următoarelor volume: „Urmuz”, satire şi parodii politice (1998); „Veto”, poeme în proză (1998)  pentru care a obținut premiul Al. Odobescu în cadrul Festivalului de literatură Călărași; „Tetraktys” (2000), nominalizată la Premiul pentru experiment al ASPRO, Bookharest 2001; „Opt povești adevărate/cu fiinţe minunate”, poezie pentru copii (2000), pentru care a primit Premiul Uniunii Scriitorilor; „Sinuciderea se amână”, proză scurtă (2003), nominalizată pentru Premiul ASPRO.  Albumul „Corneliu Baba”, apărut la Editura Parkstone-D.O.R., Londra (2001), a fost premiat pentru cea mai bună carte românească apărută în străinătate, la Bookharest 2002. A mai fost distins cu Premiul pentru critică al Uniunii Artiştilor Plastici şi Premiul Fundaţiei Cella Delavrancea (1997).

Related Posts

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More