Prima pagină » Franchwise Summit 2024 deschide porțile antreprenoriatului prin franciză

Franchwise Summit 2024 deschide porțile antreprenoriatului prin franciză

by Razvan Dutu

București, 27 septembrie 2024 – Franchwise, cea mai mare companie de consultanță specializată în domeniul francizelor din România, organizează în perioada 15-16 octombrie 2024, la Radisson Blu București, Franchwise Summit, eveniment de referință pentru întreaga industrie.

Summitul va reuni sub aceeași umbrelă antreprenori, investitori și experți de top din diverse industrii, fiind un reper pentru toți cei interesați să exploreze oportunitățile de afaceri prin franciză, indiferent dacă sunt la început de drum sau doresc să își extindă afacerea actuală.

Franchwise este dedicată facilitării accesului la oportunități de franciză și sprijinirii dezvoltării antreprenoriatului în România. Prin intermediul acestui summit, Franchwise își propune să ofere un spațiu de învățare și networking pentru toți cei interesați să își dezvolte afacerile prin franciză sau să facă primii pași în antreprenoriat.

Citește și articolul: Urmele care se ridică la cer – un nou volum semnat de Pavel Șușară

Cine vor fi speakerii evenimentului

Summitul va aduce împreună peste 20 de speakeri de renume internațional și local, precum Dragoș Petrescu (City Grill Group), Farrah Rose (The Franchising Centre) și Cristian Onețiu (Unicorp Ventures) și Radu Savopol (5 to go). Aceștia vor împărtăși din experiența lor în dezvoltarea afacerilor prin franciză și antreprenoriat colaborativ. Evenimentul va acoperi subiecte esențiale, de la tendințele actuale ale pieței francizelor până la strategii de expansiune internațională și construirea unor branduri de succes.

De-a lungul celor două zile de eveniment, participanții vor avea acces la sesiuni interactive, workshop-uri și paneluri despre viitorul francizelor, piața din România și cum să găsești parteneriatele potrivite pentru afacerea ta. 

Pe lângă conferințele principale, participanții vor putea interacționa direct cu peste 30 de branduri prezente în zona expozițională, precum Remax, Carrefour, Bitcoin Romania, La Vie en Rose și multe altele, care oferă oportunități de extindere prin franciză.

Ce a declarat Raluca Voicu, brand ambasador Franchwise

„Franchwise Summit este mai mult decât un simplu eveniment; este o platformă dedicată conectării antreprenorilor cu viitorii lor parteneri de afaceri. Indiferent dacă te afli la început de drum sau îți dorești să-ți extinzi afacerea, vei găsi aici toate resursele esențiale pentru succes în antreprenoriat. Obiectivul nostru este să construim împreună relații durabile și să oferim participanților cunoștințele și conexiunile necesare pentru parteneriate de succes”, a declarat Raluca Voicu, brand ambasador Franchwise.

„Ne bucurăm să susținem Franchwise Summit, un eveniment esențial pentru industria francizelor din România. Parteneriatul cu Franchwise reflectă angajamentul nostru de a susține dezvoltarea afacerilor locale. Doar fiind în mod constant alături de mediul de afaceri și făcând schimb de know-how, putem dezvolta un ecosistem solid și unit de business”, a declarat Alexandra Arsene, Director IMM, Raiffeisen Bank România.

Un alt punct de atracție al evenimentului este lansarea primei francize sociale din România, o inițiativă care aduce în prim-plan puterea francizării în rezolvarea problemelor sociale. De asemenea, summitul va include și lansarea unei noi francize educaționale din top 500 mondial, care promite să revoluționeze sectorul educațional din România.

Franchwise Summit 2024 își propune să atragă peste 350 de participanți și să fie evenimentul de referință pentru cei care doresc să exploreze lumea francizelor și să transforme ideile lor de afaceri în realitate. 

Evenimentul se bucură de susținerea partenerilor noștri, Raiffeisen Bank, și a sprijinului oferit de Nepi Rockcastle, Lexters și Bitcoin Romania.

Despre Franchwise

Înființată în 2011, Franchwise este cea mai mare companie de consultanță specializată în domeniul francizelor din România, contribuind la dezvoltarea mediului antreprenorial românesc. Până în prezent, Franchwise a ajutat peste 60 de companii din România să se extindă prin sistemul de franciză și a dezvoltat în piață mai mult de 300 de proiecte de franciză, investiții totale de peste 25 de milioane de euro, sprijinind antreprenorii să investească în franciza potrivită și să se pună în valoare în mediul de business. Compania este implicată și în dezvoltarea de proiecte internaționale în România, cum ar fi Logiscool, TUI Travel, Ethan Allen, Sacoor Brothers. Mai mult, pentru a încuraja antreprenorii și viitorii antreprenori să-și crească afacerile, Franchwise a dezvoltat cursuri în vederea francizării, pentru francizori și francizați, la care au participat peste 100 de companii până în prezent.  

Related Posts

Leave a Comment

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More