București, 11 aprilie 2024: 47% dintre cei care au participat la cel mai recent sondaj derulat de eJobs.ro spun că, în momentul de față, se află în căutarea unui nou loc de muncă, iar 40,6% declară că, deși schimbarea jobului nu este o prioritate, sunt dispuși să aplice și o vor face dacă găsesc un job despre care cred că li s-ar potrivi. Doar 12,5% susțin ferm că nu își caută loc de muncă momentan.
Un salariu mai mare este principalul obiectiv al celor care plănuiesc să își schimbe jobul în perioada următoare, apărând în 78,2% dintre răspunsuri. Următorul cel mai important lucru pentru ei, în perspectiva unei noi angajări, este posibilitatea de a lucra de acasă, menționată de 37,2% dintre respondenți. Alte lucruri pe care le caută sunt oportunitățile de a avansa în carieră (35,9%), mai multe beneficii extrasalariale (33,7%), proiecte care să îi motiveze (35,2%) sau mai multă stabilitate la locul de muncă (29,9%). Colegi mai prietenoși sau un manager mai înțelegător sunt următoarele aspecte pe care ar vrea să le regăsească la noul job.
Citește și articolul: Avantajele automatizarii procesului de achizitie in cadrul unui sistem informatic de tip ERP
Creșterile salariale revin recurent în răspunsurile celor care au participat la sondaj. Astfel, întrebați ce i-ar întoarce din drum și i-ar determina, totuși, să rămână la actualul loc de muncă, în condițiile în care sunt deja deciși să plece, 71,8% au vorbit despre o mărire de salariu. 39,2% ar putea fi convinși de o regândire a pachetului de beneficii extrasalariale, 35,3% ar rămâne dacă ar avea parte de un program flexibil, iar 23,2% și-ar dori mai multe zile de concediu. Pentru 15,8% o influență în acest sens ar putea să o aibă colegii actuali, iar pentru 11,5% managerul.
Ce spune Bogdan Badea
„Dincolo de toate acestea, candidații sunt foarte atenți și la tot ce ține de imaginea publică a unui angajator și pentru peste 60% acesta este un factor important sau foarte important pe care îl iau în calcul înainte de a aplica pentru un job. Asta înseamnă că încearcă să culeagă cât mai multe informații despre o anumită companie înainte de a aplica. Se uită pe rețelele sociale, pe platformele de recrutare online, încearcă să discute cu prieteni sau cunoștințe care lucrează pentru angajatorul respectiv. Prin urmare, 68,7% dintre respondenți spun că ar aplica mai repede pentru un job dintr-o companie care are un brand de angajator puternic decât pentru una care nu depune eforturi în acest sens”, spune Bogdan Badea, CEO eJobs.ro, cea mai mare platformă de recrutare online din România.
Există însă și situații în care, chiar dacă o companie are, la nivel general, o reputație bună, candidații ar refuza un job. 50,1% spun că nu s-ar angaja dacă salariul propus și pachetul de beneficii ar fi nesatisfăcătoare. 33% nu ar putea trece peste o eventuală lipsă de compatibilitate între propriile valori și cultura companiei, iar 14,6% ar refuza un job într-o companie cu brand puternic, dar care nu oferă oportunități de dezvoltare profesională.
Sondajul a fost realizat în perioada martie-aprilie, pe un eșantion de 1.002 respondenți, angajați în prezent. Domeniile cu cea mai ridicată reprezentativitate au fost vânzări, construcții / instalații, administrativ / logistică, IT / software, alimentație, HoReCa și auto.
Despre eJobs
eJobs este platforma de locuri de munca din Romania care verifica manual toate anunturile si companiile. Pe eJobs ai anunturi cu salarii afisate, joburi din toate domeniile si industriile, locuri de munca remote si in strainatate. In plus, pe platforma noastra gasesti o multime de articole si sfaturi de cariera, dar si un calculator salarial numit Salario unde iti poti compara salariul actual si prin care poti vedea daca esti platit corect. Pentru recrutori si angajatori, eJobs ofera acces la o baza de peste 5 milioane de CV-uri, precum si o multime de solutii de recrutare eficiente. Pe langa anunturi de angajare si cautarea in baza de date, prin eJobs poti avea acces in plus la campanii de recrutare digitalizata sau chiar la solutii super personalizate prin agentia de recrutare Skilld. Mai mult, tot datorita eJobs, expertii in resurse umane au acces la We Are HR, platforma de continut dedicata specialistilor in HR și managerilor.