Academia online de educație Skillab a anunțat lansarea noii sale platforme Robot Dreams, menită să ofere celor interesați de domeniul IT o experiență de învățare unică. Aceasta este concepută pentru a dezvolta o comunitate puternică de profesioniști și iubitori de IT, care vor putea interacționa, împărtăși cunoștințe și colabora la proiecte complexe.
Robot Dreams oferă o gamă largă de cursuri, inclusiv “Basic Python”, “DevOps Engineer”, “Game Development” și “Limbajul C++”, toate predate de profesioniști cu experiență în industrie. Cursurile sunt concepute pentru a fi interactive și practice, oferind participanților șansa de a căpăta abilitățile profesionale necesare pentru o carieră în domeniul IT.
Unul dintre aspectele cheie ale Robot Dreams este comunitatea sa puternică de pe platforma Discord, unde utilizatorii au posibilitatea de a împărtăși informații în mod constant și a crea conexiuni strânse. Porțile sunt deschise tuturor celor interesați de IT, iar membrii se pot alătura diferitelor canale în funcție de interesele și expertiza lor.
Lansarea platformei Robot Dreams este marcată de două evenimente inedite. Primul, intitulat “Build a bot”, este în curs de desfășurare până mâine, 7 aprilie. În cadrul acestuia participanții au avut posibilitatea de a învăța cum să scrie cod în Python, cum să facă o solicitare și cum să creeze un bot, ultima zi fiind dedicată prezentării proiectelor lor finale. Evenimentul va include și un concurs cu premii, printre care se numără un curs gratuit de DevOps pe Robot Dreams pentru câștigătorul primului loc și reduceri de 50% la orice curs pentru câștigătorii locurilor 2 și 3. Restul participanților vor primi un discount de 15%, ce va fi valabil 3 luni pentru achiziționarea oricărui curs de pe platforma Robot Dreams.
Pe data de 5 aprilie 2023, a avut loc cel de-al doilea eveniment numit “Cloud Deployment”, care a constat într-o sesiune teoretică ce a acoperit aspectele fundamentale ale cloud computing-ului, caracteristicile principale ale unui cloud și o analiză detaliată a platformei Microsoft Azure.
Ambele evenimente au fost găzduite live pe Discord și totodată au fost transmise în direct pe Twitch, oferind participanților flexibilitatea de a fi prezenți de oriunde. Acestea au fost susținute de Claudiu Colesnicencu, Senior Software Developer & Data Engineer în cadrul Bosch, cu peste 10 ani de experiență în software development, platform design și data management. Cariera sa vastă are la bază numeroase proiecte internaționale, lucrând cu echipe multiculturale din diferite continente. Pe lângă experiența solidă în domeniul IT, Claudiu Colesnicencu a predat timp de peste 5 ani bazele programării, arhitectura sistemelor și data management, fiind prezent și implicat în conferințe și Tech Talks.
„Suntem încântați să lansăm Robot Dreams și să oferim celor pasionați de IT oportunitatea de a învăța și de a-și dezvolta abilitățile într-o manieră unică și inovativă”, a declarat Raluca Neagu, CEO Skillab. „Platforma noastră este concepută pentru a sprijini o comunitate puternică de profesioniști și entuziaști IT, și pentru a se alinia perfect cu dorințele și nevoile lor. Avem convingerea că oferind șansa de a face parte dintr-o comunitate puternică și oportunitatea de a învăța într-un mod practic, putem ajuta iubitorii de IT să obțină toate abilitățile de care au nevoie pentru a reuși în industrie și pentru a-și clădi o carieră stabilă și impresionantă.” Platforma Robot Dreams este acum deschisă pentru înscrieri la cursurile menționate, iar doritorii sunt îndemnați să își ocupe locul în timp util. Datorită accentului său puternic pe comunitate și învățare practică, Robot Dreams promite să fie o nouă opțiune interesantă și inovativă pentru cei care doresc să capete noi