Prima pagină » Roweb investește 1 Mil Lei în extinderea biroului din Pitești, în contextul trecerii la modul de lucru hibrid, ajungând la 1.200 mp

Roweb investește 1 Mil Lei în extinderea biroului din Pitești, în contextul trecerii la modul de lucru hibrid, ajungând la 1.200 mp

by Elena Paraschiv-Pop

Roweb, companie românească de servicii software end-to-end, investește 1 mil. lei în extinderea HeadQuarter-ului din Pitești cu încă două etaje, în contextul schimbării de paradigmă de la work-from-home la hybrid-work. În prezent, cca. 60% dintre angajații Roweb optează să lucreze hibrid, iar compania estimează că de la începutul anului viitor cel puțin 75% vor alege acest sistem de muncă.  

Investiția vine ca o completare a planurilor de creștere ale Roweb, după ce anul trecut compania a finalizat extinderea și dezvoltarea noii clădiri de birouri din Pitești, în urma unei investiții de aprox. 3,7 mil. lei (60% fonduri europene + 40% fonduri proprii). Dacă proiectul încheiat în 2021 se reflectă atât în construcția efectivă a clădirii, cât și într-o serie de echipamente tehnologice, noua investiție de 1 mil. lei, care urmează să fie făcută exclusiv din fonduri proprii, vizează extinderea actualelor clădiri și crearea de noi spații de birouri și socializare.   

Mirel Ionescu – Managing Partner, Roweb

„În contextul încheierii pandemiei, foarte multă lume a început să vină la birou prin rotație, câteva zile pe săptămână, iar din 2023 estimăm un procent de cel puțin 75% de angajați care vor opta pentru sistemul hibrid. Pentru a le asigura condiții moderne si motivante celor care se întorc la birou, dar și pentru a acomoda creșterile în derulare de la an la an – am angajat 10 studenți noi în urma stagiului de practică și ne aflăm într-un proces continuu de recrutare – am decis să facem noi investiții în spațiile de birouri și de socializare”, a declarat Mirel Ionescu, Managing Partner Roweb. 

1.200 de mp de birouri, săli de meeting, spații de recreere și socializare

Headquarter-ul are în prezent 75 de spații de lucru (săli de ședință, spații recreative, un data center) distribuite în două clădiri alăturate, birourile fiind gândite să ofere confort și să creeze o atmosferă modernă. Bugetul propus anul acesta se va îndrepta spre ridicarea a două noi etaje de aproximativ 200 mp, ajungând în total la 1.200 mp, realizând astfel o imagine de ansamblu cât mai unitară, tip monobloc, care va oferi spațiul necesar pentru toate echipele din Pitești și pentru cei din alte orașe care doresc să lucreze de la sediul companiei.  

Următoarea investiție Roweb va fi în spațiile de recreere și socializare

În ceea ce privește amenajarea, primul nivel va fi un open space – o zonă de lucru pentru o echipă mai mare de programatori, iar al doilea va integra o suprafață deschisă, o terasă circulabilă, destinată pentru recreere și o parte închisă, ce va include o sală de ședințe, bucătărie și zonă de socializare. 

60% dintre angajații Roweb au ales deja sistemul de lucru hibrid  

Potrivit datelor companiei, aproximativ 60% dintre angajați optează în prezent să lucreze hibrid, cu o prezență de 2-3 zile/săptămână on-site. Dintre cei care activează remote, majoritatea sunt angajați în orașele în care Roweb nu are birouri. 

Citește și articolul: TotalSoft a înregistrat o creștere de 16% a cifrei de afaceri și de 35% a investițiilor în produs în prima jumătate a anului 

Pe de altă parte, cei cu longevitate în companie (peste 10 ani) au ales preponderent sistemul on-site, întrucât au resimțit cel mai puternic perioada de distanțare socială. Începând cu anul viitor, reprezentanții companiei se așteaptă ca procentul celor care vor alege să lucreze în sistem hibrid să crească până la 75%.

În ceea ce privește extinderea echipelor, Roweb continuă procesele de recrutare, în prezent căutând specialiști care să completeze echipele de PHP (Full stack Senior), .NET (Full Stack si Backend), eCommerce (Full stack Magento Developer) și Sales (Sales Business Development Specialist – IT Services). Planurile Roweb vizează o creștere de cca. 40-50% a cifrei de afaceri, comparativ cu anul precedent, respectiv o dublare a companiei în următorii trei ani. 

Despre Roweb

Roweb este o companie românească ce se poziționează ca software house – dezvoltă soluții de business end-to-end (de la consultanță, la arhitectură, dezvoltare, implementare, design, QA, etc.), prin echipe dedicate. 

Roweb s-a lansat sub conceptul actual în anul 2004, a mizat pe clienți din piața internațională și a înregistrat un proces de creștere organică, de aproximativ 20% pe an. Principalii clienți din portofoliul Roweb sunt din Europa (UK, Danemarca, Belgia, Olanda, Elveția, Germania, etc.), USA, Orientul Mijlociu și România, jumătate din cifra de afaceri venind din colaborările cu firme din UK, iar top industrii deservite sunt: recrutare & HR, finanțe & asigurări, imobiliare, turism & ospitalitate, retail/e-commerce.  

În prezent, compania numără peste 130 de angajați, dintre care peste 80% ingineri software, cu un nivel ridicat de expertiză. Roweb are birouri în Pitești (HQ), București și Craiova și angajați care lucrează remote și din alte orașe din țară. În 2022, compania vizează deschiderea unui birou în Londra și o creștere de 30%. 

Related Posts

Leave a Comment

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More