Prima pagină » Cursuri de HR, Cybersecurity și Excel Advanced, printre cele mai noi programe din portofoliul Skillab  

Cursuri de HR, Cybersecurity și Excel Advanced, printre cele mai noi programe din portofoliul Skillab  

by Elena Paraschiv-Pop

Skillab, academia internațională pentru educație în domeniul afacerilor, anunță lansarea a patru noi cursuri, cu perioada de desfășurare în lunile iulie-septembrie, din domenii actuale și foarte solicitate, respectiv Talent Acquisition în HRCybersecurity, Excel for Business Avansat și HR Business Partner. La fel ca restul cursurilor din portofoliul companiei, și aceste programe se remarcă prin expertiza lectorilor, specialiști recunoscuți care activează în domeniile predate, alături de conceptul inovator propus. 

„Ne bucurăm să începem vara cu o ofertă de cursuri noi, din domenii diverse, aflate la mare căutare în mediul de business. Avem încredere că vom obține de la participanți un feedback la fel de pozitiv ca pentru restul cursurilor, iar pentru asta facem toate eforturile să le punem la dispoziție cei mai buni lectori și un concept inovator de predare și susținere a cursurilor”, a declarat Raluca Neagu, CEO Skillab România.

Toate cursurile Skillab conțin 40% teorie, 40% practică și 20% studii de caz și se desfășoară online, live, pentru ca participanții să poată avea posibilitatea de a interacționa cu lectorul și colegii, respectiv de a-și crea noi relații profesionale în domeniu.

Cursul Talent Acquisition in HR, dedicat specialiștilor în resurse umane, își propune să ofere cele mai relevante strategii de talent acquisition, în funcție de obiectivele profesionale, care includ direcții și instrumente pentru brandingul angajatorului, recrutare și integrarea noilor angajați. Lectorul cursului este Laurențiu Lupu, Head of Human Resources la Rossmann Groupe Romania, specialist cu o experiență dovedită de peste 15 ani în domeniu.  

Un alt curs care răspunde nevoilor actuale și viitoare ale mediului de business este Cybersecurity, care se adresează tuturor celor interesați de o carieră în domeniu, fie că sunt absolvenți ai unei facultăți de informatică ori specialiști în IT care doresc o schimbare de carieră. Participanții vor învăța cum să protejeze un business împotriva atacurilor cibernetice și vor discuta cu lectorul de la fundamentele domeniului, până la studii de caz reale. Cursul va fi susținut de Ionuț Paul, Cybersecurity Manager în cadrul Accenture, specialist cu experiență de peste opt ani în domeniu. 

Cursul Excel for Business Avansat, susținut de Oana Tihon, IT Lead Financial and Vendor Management ING, ajută participanții să devină utilizatori avansați de Excel și să optimizeze, astfel, procesele   companiilor în care activează. Studenții vor reveni asupra bazelor Excel, iar apoi vor aprofunda Formule și Funcții avansate, crearea de Grafice și tabele, precum și diverse trucuri și studii de caz din experiența lectorului, cu peste 13 ani de activitate în domeniul financiar. Cursul este recomandat tuturor persoanelor care doresc să ajungă utilizatori avansați de Excel, experți în finanțe, marketing sau vânzări și manageri, antreprenori sau CEOs.

HR Business Partner este un program dedicat tuturor celor care activează în resurse umane, respectiv managerilor și specialiștilor în HR care doresc să avanseze în carieră, precum și recruiterilor juniori și altor specialiști în domeniu, care doresc să-și dezvolte competențele și să afle mai multe din aria HR. Aceștia vor învăța despre rolul unui HR Business Partner, proiecte strategice pentru departamentul HR, creșterea comunității cu o strategie de branding sustenabilă, dar și cum pot atrage, dezvolta și reține competențe valoroase. Lectorul cursului este Amalia Letia, Global Human Relations Business Partner, profesionist cu peste 13 ani expertiză în resurse umane.  

Despre Skillab 

Compania mamă a Skillab a fost înființată în urmă cu șase ani în Kiev și s-a extins rapid în alte țări europene (Ungaria, Polonia, Turcia fiind printre cele mai recente adiții) și în Statele Unite ale Americii, ajungând în prezent să atragă studenți din aproape 130 de țări. În fiecare lună, 50 de cursuri noi cu experți locali sunt lansate în total în țările în care compania este activă. 

Related Posts

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More