LIFE IS HARD|Work Soft (LIH) anunță obiectivele financiare pentru 2022. Astfel, cifra de afaceri estimată depășește 25 milioane lei, cu 20% creștere față de anul precedent, iar profitul net previzionat are o creștere de 11% față de 2021, adică 3,9 mil lei la finele anului în curs. Tot pentru 2022 compania și-a propus să atingă o valoare bursieră de 100 milioane lei, față de 64 mil lei – capitalizarea înregistrată la finalul lui 2021.
Pentru a atinge cifrele previzionate, LIFE IS HARD va continua demersul de achiziții de companii cu competențe complementare pe zona de tehnologie, după ce anul trecut a preluat 100% din părțile sociale Innobyte Solutions, companie din eCommerce, respectiv fondurile de comerț ale companiilor APS și TreeComm – ambii jucători pe zona de servicii telco B2B.
Cel mai recent demers de consolidare este decizia de alocare a 2,8 mil euro pentru achiziția unei noi companii de tehnologie, aprobată pe 28 aprilie 2022 în Adunarea Generală a Acționarilor LIH, demers care urmează a fi operaționalizat de către Consiliul de Administrație LIFE IS HARD.
„Vizăm, pentru anul în curs, creșterea valorii pe care o aducem acționarilor LIFE IS HARD și ne bazăm pe achiziții, respectiv pe creșterea organică generată de echipele noastre pe produsele din portofoliu – atât cele proprii, unde investim în consolidare, cât si cele ale partenerilor, unde suntem în proces de extindere. În ceea ce privește achiziția pentru care ne pregătim, la momentul finalizării procesului de due dilligence vom anunța numele companiei, detalii despre valoarea exactă și etapele de desfășurare a tranzacției”, menționează Cătălin Chiș, președintele Consiliului de Administrație LIH.
Investițiile din 2022 includ, de asemenea, dezvoltarea unei noi versiuni 24broker – produs propriu. Prin intermediul platformei s-au subscris în 2021 prime de asigurare în valoare de 4 miliarde de lei, ceea ce reprezintă 40% din primele intermediate de brokerii de asigurare, ca si canal de distribuție, și 28% din totalul pieței de asigurări. Investiția alocată pentru 24Broker este de 1 milion de euro.
Tot printre prioritățile companiei din 2022 se află creșterea nivelului de fidelizare, respectiv retenția angajaților, pentru care LIFE IS HARD are două direcții de acțiune: operaționalizarea primului program SOP (Stock Option Plan) care include toți membrii performanți ai echipei, respectiv instituirea unui fond de ajutorare a angajaților care traversează perioade dificile la nivel personal și care pot accesa credite acordate de LIFE IS HARD. Astfel, fiecare angajat eligibil poate împrumuta până la 4000 lei, cu o dobândă de 1,6%/an, valoarea totală a acestui fond ridicându-se la 300.000 lei.
LIFE IS HARD|Work Soft, prima companie românească de dezvoltare de soft listată la Bursa de Valori București – piața AeRo – a înregistrat în 2021 o creștere cu 199% a cifrei de afaceri și un profit net de 3,5 mil lei, cu 227% mai mare decât în 2020. Compania a derulat, în cursul anului trecut, mai multe activități care să îi ajute pe acționari să își flexibilizeze portofoliul, cea mai importantă fiind splitul de acțiuni, respectiv măsuri care să aibă efecte pozitive asupra lichidității.
Despre LIFE IS HARD|Work Soft (LIH)
LIFE IS HARD este prima companie românească de software listată la Bursa de Valori Bucuresti – piața AeRo și are expertiză avansată în dezvoltarea de proiecte de digitalizare pentru companii și comunități.
Performanțele LIFE IS HARD au determinat prezenţa succesivă a companiei în topurile Deloitte CE Technology Fast 50 şi în Top Deloitte FAST 500 EMEA (include Europa, Middle East si Africa) și au adus constant comunității de business din România recunoașteri ale performanțelor în domeniul IT&C, prin nominalizări și premii obținute de LIH la competiții internaționale de top.
Mai multe detalii despre activitatea LIFE IS HARD | Work Soft sunt disponibile pe www.lifeishard.ro
Articol scris de LIFE IS HARD|Work Soft
Photo: LIFE IS HARD|Work Soft