Prima pagină » ANALIZĂ XTB, Claudiu Cazacu: China este terenul confruntărilor dintre giganții sectorului auto. Tesla, rezultate mult sub așteptări

ANALIZĂ XTB, Claudiu Cazacu: China este terenul confruntărilor dintre giganții sectorului auto. Tesla, rezultate mult sub așteptări

by Razvan Dutu

Competiția în sectorul auto, în special pe segmentul electric, s-a intensificat puternic anul acesta. Piața din China, care reprezintă peste o treime din cea mondială, dar peste jumătate din cea a automobilelor electrice, a devenit un teren major al înfruntărilor între brandurile puternice ale lumii, arată Claudiu Cazacu, consultant de strategie XTB România. 

Potrivit unor estimări ale grupului financiar Nomura, prețul mașinilor în China a scăzut cu 19% în ultimii doi ani, până în primăvară, trend care s-a accentuat în ultimele două trimestre, după acțiunile gigantului tehnologic BYD.

Scăderile de prețuri operate de BYD în martie, unele ajungând la 30%, au însemnat o undă de șoc pentru competitorii locali și cei străini. Unele companii au venit cu replica proprie, altele, precum Tesla, au preferat să aștepte, plătind prețul prin vânzările nerealizate. Presiunea, însă, nu a putut fi ignorată, împingând spre acțiune. Recent, Tesla a decis să coboare prețul pentru o versiune a modelului 3 în China cu 3,7%. 

Războiul pentru cotă de piață “mușcă” din profiturile companiilor, așa cum o arată și rezultatele recente ale BYD. Profitul companiei în trimestrul al doilea, de 6,4 miliarde de yuani (0,89 miliarde de dolari) a fost cu 30% sub cel raportat acum un an în perioada similară, aprilie-iunie. Veniturile au crescut cu 14%, la 201 miliarde de yuani. Marja de profit de doar 3,2% indică nivelul ridicat al competiției, în timp ce pe ultimele 12 luni, marja de profit net ajunge la 4,9%. 

Este, totuși, mai bine decât în cazul Mercedes-Benz, cu 2,7% marjă în ultimul trimestru, deși valoarea pe ultimele 12 luni este una similară, de 4,9%. Cu toate dificultățile, la nivel global Tesla stă mai bine la marja de profitabilitate, cu 5,2% trimestrial și 6,2% anual.  În orice caz, aceste cifre sunt o imagine a trecutului și sunt amenințate de trendurile curente, subliniază Claudiu Cazacu.

Taxele vamale aduc comenzi sub așteptări pentru Tesla

Lansarea Tesla în India a fost sub așteptări: doar 600 de comenzi pentru modelele sale, efect al taxelor vamale ridicate și al tensiunilor dintre cele două țări. În California cota de piață a Tesla pentru vehiculele electrice a scăzut la 52,5%, iar vânzările au plonjat cu 12% față de anul anterior, și aceasta înaintea unor procese care ar putea chiar pune pauză la vânzările firmei.

Tesla a vândut 67.886 de vehicule fabricate în China în iulie, în scădere cu 5,2% față de iunie și 8,4% față de iulie 2024. Fabrica din Shanghai produce modelul 3 sedan și modelul Y. BYD a avut de asemenea o lună iulie slabă, dar a revenit pe creștere, e drept, marginală, de 0,1% în august față de anul anterior.

Pentru BYD, creșterea vânzărilor în afara granițelor Chinei a fost motorul ascensiunii. Rezultate foarte bune au fost înregistrate în Europa, în timp ce Tesla s-a aflat pe o pantă opusă. 

În Europa, incluzând Marea Britanie și țările EFTA, Norvegia, Islanda, Elveția și Liechtenstein, vânzările Tesla au scăzut cu 40% la 8.837 de unități în iulie, în timp ce BYD a performat spectaculos, cu un salt de 225% și vânzări de 13.503 automobile, punctează consultantul de strategie XRB România.

Frânarea rapidă a Tesla nu ține doar de intrarea agresivă pe piață a altor branduri, ci și de costurile colaterale ale pozițiilor publice ale lui Elon Musk. Rămâne de văzut în ce măsură retragerea din avanscena politică va permite relansarea vânzărilor, având în vedere concurența puternică a automobilelor chineze, dar și lipsa unor modele foarte proaspete. De altfel, cota de piață europeană a brandurilor din China a ajuns la un nivel record de 5%, susținută de o suită amplă de modele noi, tehnologie rapidă de încărcare și de prețuri competitive în ciuda taxelor vamale. 

Citește și articolul: Bitget: Industria cripto a evoluat spectaculos. Viitorul finanțelor pare a fi modelat de activele digitale

Gigantul chinez, pe o poziție de forță în competiție

BYD, aflat pe locul 1 ca vânzări în China, are avantajul de a fi început ca dezvoltator de baterii, componentă esențială a vehiculelor electrice, și de a fi realizat ulterior o gamă largă de produse, de la vehicule de clasă compactă până la cele de lux sau chiar autobuze. Prin controlul unei mari părți a lanțului de aprovizionare, firma menține costurile reduse. 

Producătorul se află într-o poziție de forță relativă, nu doar față de Tesla, ci și față de unii competitori europeni sau locali, dar acest aspect nu înseamnă că poate evita unele consecințe financiare ale strategiei de piață. Acțiunile sale au pierdut 8% luni în China, după anunțarea rezultatelor. Investitorii nu se arată prea răbdători cu strategia de setare a prețurilor care ar putea aduce, totuși, avantaje companiei pe termen lung. 

De la începutul anului, avansul a fost ajustat la 21,8%. Față de Tesla, însă, parcursul de pe bursă este o realizare majoră. Reflectând tendința vânzărilor și preocupările generale, acțiunile Tesla au pierdut 12% anul acesta. Valoarea de piață a ambelor companii se apropie de 1 trilion, doar că moneda este dolarul pentru Tesla și yuan-ul pentru BYD, însemnând că valoarea de piață a Tesla este de fapt de peste 7,13 ori mai mare. 

Unii investitori au păstrat un nivel de încredere ridicat în linii noi de business promovate cu entuziasm de CEO-ul Musk: taxiurile robot, stocarea de energie sau roboții umanoizi Optimus. Comunicarea publică pare a dori deplasarea atenției dinspre actualele dificultăți serioase din segmentul auto ”clasic” către direcții noi, profitabile și cu potențial de creștere, arată Claudiu Cazacu.

Totuși, tendințele curente ridică semne de întrebare referitoare la linia de business principală, și o compresie suplimentară a marjelor este de așteptat, în raport cu trimestrele similare din anul trecut. Va fi nevoie de anunțuri noi, substanțiale și credibile, pentru a restabili un apetit durabil pentru titlurile Tesla. Între timp, dincolo de volatilitatea curentă, profiturile BYD sunt așteptate să crească cu aproape jumătate anul viitor, ancorând evaluările pieței bursiere.

Cuvinte cheie recomandate: analiza xtb, claudiu cazacu, tesla, producator, automobile, china

Despre XTB:

Grupul XTB este un furnizor internațional de produse, servicii și soluții tehnologice de tranzacționare și investiții. Entitățile Grupului XTB sunt supravegheate de cele mai mari autorități de reglementare din lume, inclusiv FCA, CySEC și KNF. De peste 18 ani, XTB Group a oferit investitorilor de retail acces imediat la sute de piețe din întreaga lume. XTB este o companie fintech bazată pe încredere, tehnologie și suport. Din 2004, Grupul XTB și-a extins activitatea, care acoperă acum peste 20 de piețe majore din Europa, America Latină și Asia, câștigând încrederea a peste 1 milion de clienți. Folosind propriile platforme premiate xStation și xStation Mobile, entitățile XTB Group oferă acces la peste 6.000 de instrumente financiare, inclusiv acțiuni reale, ETF-uri și CFD-uri pentru Forex, indici, mărfuri, acțiuni, ETF-uri și criptomonede. Prin X-Open Hub, XTB oferă tehnologie de vârf instituțiilor financiare din întreaga lume. Mai multe pe: www.xtb.com.

Avertisment cu privire la riscuri:

Orice opinii, cercetări, analize, preţuri sau alte informaţii oferite cu titlul de comentarii generale de piaţă nu reprezintă sfaturi de investiții. XTB nu este răspunzător pentru orice pierdere sau pagubă incluzând şi fără limitare la, orice pierdere sau câştig care poate lua naştere direct sau indirect din utilizarea sau bazarea pe astfel de informaţii. Vă aducem la cunoştinţă că informaţiile sau cercetările bazate pe date istorice nu garantează viitoare performanţe sau rezultate. 75% din conturile investitorilor de retail pierd bani atunci când tranzacționează CFD-uri cu acest furnizor. Ar trebui să luați în considerare dacă vă puteți permite să vă asumați riscul ridicat de a vă pierde banii.

Get real time update about this post category directly on your device, subscribe now.

Related Posts

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More