Interesul pentru sejururi la sat este crescut atât din partea turiștilor pe segmentul leisure, cât și din partea companiilor pentru angajații din echipele de management. Prețurile unui sejur variază între 300 și 1.500 euro de persoană.
București, noiembrie 2024 – Românii se reîntorc la origini și preferă tot mai mult sejururile în mediul rural pentru o experiență autentică, aproape de natură și tradiții. Astfel, cererea pentru retreat-uri la sat a crescut cu 30% în ultimii ani față de anii anteriori atât pe segmentul leisure, cât și pe cel corporate. Alături de serviciile de cazare, retreat-urile la sat pot include vizite ferme, ateliere de gătit, plimbări cu căruța sau ateliere de olărit sau țesut manual și costă între 300 și 1.500 de euro de persoană, potrivit datelor The Barn Șirnea, unitate de cazare care oferă astfel de pachete, aflată în primul sat turistic din România.
“Aceste retreat-uri au devenit o alternativă atractivă la vacanțele standard, adresându-se atât celor care doresc să se relaxeze departe de agitația urbană, cât și companiilor care caută metode inedite de consolidare a echipelor. Tot mai multe companii optează pentru executive retreat-uri, total atipice față de teambuilding-urile clasice, fiind autentice, în satul românesc și în mijlocul naturii, unde angajații au ocazia să colaboreze și să își dezvolte creativitatea într-un cadru diferit de cel de zi cu zi. Și pe segmentul leisure există un interes aparte pentru acest tip de sejur, turiștii căutând tot mai mult opțiuni pentru reconectare la viața de la sat. De aceea, în ultimii ani, interesul pentru retreat-uri autentice a crescut semnificativ, cu 20%-30% față de anii anteriori. Șirnea nu este doar o destinație, ci o experiență în sine. Aici, participanții găsesc un loc unic, departe de agitație, unde natura și liniștea autentică stimulează legăturile și creativitatea în echipă. Turiștii sunt atrași de întoarcere la origini, de peisajele spectaculoase și de experiențele tradiționale care oferă senzația de a fi într-un loc în care timpul s-a oprit. Fiecare detaliu al retreat-ului, de la plimbările în natură până la mâncarea tradițională, este gândit pentru a oferi un echilibru perfect între relaxare și reconectare – atât cu sine, cât și cu cei din jur”, explică Irina Pințoi, manager The Barn Șirnea.
Retreat-uri la sat cu vizite la ferme, ateliere de gătit și plimbări cu căruța
Cele mai aglomerate perioade din an pentru retreat-urile corporate sunt toamna, în special în lunile octombrie și noiembrie. Primăvara, în lunile aprilie-mai, este de asemenea populară, datorită reînvierii naturii și prospețimii locului. Pe segmentul leisure, vara este perioada preferată pentru drumeții și activități în aer liber, în timp ce iarna atrage familii și cupluri care vin pentru săniuș și peisajele de iarnă într-un sat tradițional de munte.
Citește și articolul: Raportarea privind durabilitatea va impune un nou model de business în companii și va influența accesul la finanțare
Participanții din segmentul corporate caută activități care promovează colaborarea și dezvoltarea personală, cum ar fi vizitele la ferme, atelierele de gătit cu ingrediente locale și activitățile ghidate în natură. Sesiunile de mastermind sau mentorat sunt, de asemenea, foarte apreciate. În schimb, participanții din segmentul leisure preferă relaxarea și conectarea cu tradițiile, optând pentru drumeții, plimbări cu căruța sau ateliere de meșteșuguri locale, precum olăritul sau țesutul manual, care le oferă o legătură autentică cu viața rurală.
Cine alege un retreat la sat și cât costă
Pe segmentul corporate, participanții provin în principal din companii mari și multinaționale din industrii precum IT, servicii financiare, consultanță sau pharma, din București, Cluj, Brașov, Sibiu, Râmnicu Vâlcea. Grupurile sunt în general de 10-15 persoane, majoritatea fiind manageri de nivel mediu și superior, care vin pentru a întări legăturile din echipă într-un cadru relaxant și autentic.
Pe segmentul leisure, optează pentru un retreat la sat tot mai mulți antreprenori și manageri care își doresc să se deconecteze de agitația zilnică. Totodată, crește numărul oaspeților străini, din țări precum Marea Britanie, Olanda, Germania sau Israel, atrași de autenticitatea satului, liniștea naturii și farmecul local.
Retreat-urile corporate la The Barn încep de la 500 de euro per participant și pot ajunge până la 1.500 de euro, în funcție de durata sejurului (2-4 nopți), complexitatea activităților și opțiunile personalizate. Fiecare retreat este adaptat nevoilor grupului, de la cazare premium și mese tradiționale cu ingrediente naturale, atent alese, până la activități deosebite, precum drumeții ghidate, plimbări cu caii, ateliere tradiționale sau sesiuni de dezvoltare personala cu vorbitori de renume. Pentru segmentul leisure, costurile variază între 300 și 700 de euro de persoană, în funcție de durata sejurului (2-4 nopți) și experiențele alese – relaxare în natură sau explorarea autentică a vieții de sat.
Ce spune Irina Pințoi, manager The Barn Șirnea
“Un executive retreat organizat de noi, la The Barn Șirnea, este o îmbinare armonioasă între experiențele autentice de viață rurală și dezvoltarea personală și profesională. Participanții se reconectează cu natura și găsesc inspirație într-un cadru liniștit, dar au și ocazia să participe la sesiuni de tip mastermind, unde pot explora noi perspective pentru soluționarea problemelor organizaționale. În funcție de dorințele fiecărui grup, putem aduce facilitatori sau speakeri inspiraționali care să conducă aceste discuții. Am avut și câteva solicitări speciale care au transformat retreat-urile într-o experiență cu adevărat memorabilă. De exemplu, am organizat un concert privat în una dintre cabanele noastre, unde participanții s-au bucurat de muzică live în fața șemineului. Am organizat și workshop-uri exclusiviste de artizanat, conduse de meșteri locali, unde participanții au învățat tehnici meșteșugărești tradiționale. Un alt exemplu este gătitul de mâncăruri tradiționale, după rețetele bunicii, pentru grupuri restrânse, oferind o experiență culinară autentică și de neuitat. Aceste cerințe adaugă un plus de unicitate fiecărui retreat și ne permit să oferim experiențe complet personalizate, adaptate la dorințele celor care caută ceva cu adevărat special. Unul dintre cele mai mari beneficii ale unui astfel de retreat este întărirea relațiilor dintre participanți într-un cadru relaxat și autentic. Pentru mulți, este o întoarcere la simplitatea vieții de la bunici, un loc unde descoperă inocența și naturalețea relațiilor umane. Această atmosferă de autenticitate și conexiune întărește legăturile din echipă și contribuie la o colaborare mai strânsă între participanți”, adaugă Irina Pințoi, manager The Barn Șirnea.
The Barn Șirnea este fondată de Irina Pințoi, Managing Partner Talentor România, una dintre principalele companii de recrutare și executive research din țară. The Barn Șirnea nu este doar o destinație, este o călătorie în timp și o experiență autentică. Unitatea include o vilă cu trei dormitoare, living, băi și bucătărie, “Casa Mare”, pentru 6-8 persoane, și o vilă cu un dormitor, living, băi și bucătărie, “Șura” – un hambar modern pentru 2-4 persoane. Cu facilități de 5 stele, The Barn Șirnea îmbină confortul modern cu autenticitatea și tradițiile, oferindu-le oaspeților ocazia de a se deconecta complet de la agitația zilnică. Cu accent pe detalii pentru a surprinde plăcut fiecare oaspete, The Barn Șirnea are nota 10 pe Booking.com conform evaluărilor turiștilor.
Imaginați-vă trezirea într-o cabană tradițională, învăluită de liniștea munților și de poveștile satului – o evadare totală într-un loc unde istoria, natura și autenticitatea se întâlnesc. Fiecare retreat devine o experiență memorabilă, o întoarcere la esența vieții simple, dar oferită într-un cadru luxos și personalizat, perfect pentru a-ți regăsi echilibrul și a te reconecta cu tine însuți și cu cei din jur.
Șirnea este primul sat turistic din România, atestat în 1968, și se află la 1.200 de metri altitudine, oferind priveliști spectaculoase asupra Munților Bucegi și Piatra Craiului. Pe lângă farmecul natural, satul este încărcat de istorie – aici s-au purtat primele lupte ale Armatei Române în Primul Război Mondial, pentru înfăptuirea Marii Uniri. Oaspeții pot explora tradițiile locale, cum ar fi Festivalul Măsura Laptelui, un eveniment care celebrează cultura pastorală prin muzică, dansuri și mâncăruri tradiționale.