Prima pagină » Marisa Peer, întâlnire cu cititorii români la București

Marisa Peer, întâlnire cu cititorii români la București

by Mioara Iofciulescu

Marisa Peer, renumita scriitoare și psihoterapeută britanică, se întâlnește în premieră cu cititorii români, la București, cu prilejul lansării cărții sale “Sunt de-ajuns așa cum sunt”,  apărută la Curtea Veche Publishing, în traducerea lui Bogdan Ghiurco.

Evenimentul are loc miercuri, 25 septembrie, de la ora 18.00, în grădina Muzeului Național al Literaturii Române, sediul din strada Nicole Crețulescu, nr. 8. Cu această ocazie, autoarea va intra în dialog cu cititorii săi și va acorda autografe pe ediția în limba română a cărții.

Care este ideea în care am investit 30 de ani de muncă și sute de ore de predare? Este vorba despre concepția potrivit căreia ne naștem pe această planetă cu două nevoi emoționale puternice: nevoia de conexiune și evitarea respingerii”, spune Marisa Peer în cartea sa.  

Marisa Peer este scriitoare, psihoterapeută și hipnoterapeută britanică, apreciată la nivel mondial. A fost desemnată „Cel mai bun terapeut britanic“ de către revista Men’s Health. Are 30 de ani de experiență, perioadă în care a dezvoltat mai multe programe de autohipnoză și a format peste zece mii de terapeuți.

Preocupările sale se intersectează cu psihologia, istoria, literatura sau muzica. În calitate de terapeut, propune modalități practice și benefice pentru sănătate de echilibrare emoțională, încredere în sine și diminuarea anxietății, oferind o cale prin care oamenii se pot bucura de o carieră împlinită, de relații închegate și plăcute și de energii care să îi susțină în toate activitățile.

Marisa Peer

“Simțindu-te mai bine în pielea ta, vei căpăta aerul unui om de succes – și, la rândul său, acest lucru te va face să reușești. Nu contează cât de mare sau cât de mică este acțiunea ta zilnică, contează doar să începi să te comporți ca un învingător.” – Marisa Peer, Sunt de-ajuns așa cum sunt .

Related Posts

Leave a Comment

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More