București, 4 septembrie 2024: Angajatorii din sectorul public au scos în piață aproape 20.000 de locuri de muncă de la începutul anului și până acum, cea mai bună lună din 2024 fiind august, când candidații au avut la dispoziție 5.000 de opțiuni de angajare, dublu față de luna aprilie, spre exemplu, a doua cea mai bună lună din an, și de 8 ori mai mult decât în luna ianuarie, când au fost disponibile aproximativ 600 de joburi.
Cel mai mare angajator de stat a fost sistemul de sănătate, cu aproape 7.500 de poziții deschise în spitale, clinici, sanatorii ori direcții de sănătate. Lista este continuată de instituțiile din educație, care au avut 5.300 de joburi postate, potrivit datelor Jobradar24.ro, site-ul cu cele mai multe și mai diverse locuri din România, care face parte din portofoliul eJobs.ro. Guvernul a fost, cel puțin până la această dată, al treilea cel mai mare angajator din acest sector, cu 5.000 de locuri de muncă.
Citește și articolul: Eveniment medical internațional | Proiect de colaborare în domeniul tehnologiei medicale și e-health între Germania, România și Republica Moldova
Ce spune Bogdan Badea, CEO
„Primele șapte luni ale anului au sub nivelul anului trecut, în termeni de volum de angajări. August a venit însă cu o schimbare de direcție, în condițiile în care numai în acea lună s-a postat un sfert din numărul total de joburi aferente lunilor anterioare. Pare că și septembrie va urma aceeași tendință – deja vedem peste 200 de poziții deschise în doar 2 zile. Dacă lucrurile vor continua la fel, cel mai probabil, 2024 se va încheia peste nivelul lui 2023. Nu este neapărat o surpriză pentru că anul acesta avem patru rânduri de alegeri electorale, ceea ce este o premieră care va influența cu siguranță și evoluția numărului de angajați din aparatul de stat”, spune Bogdan Badea, CEO eJobs.ro, cea mai mare platformă de recrutare online din România.
Datele mai arată că Bucureștiul domină clasamentul național al angajărilor la stat, cu 3.500 de joburi deschise pentru candidați. Clujul ocupă locul al doilea, cu 1.200 de joburi postate de instituțiile publice, urmat de Timiș, cu puțin peste 900 de joburi și Iași, cu aproape 900. Cel mai puțin s-a angajat în județele Giurgiu (142 de locuri de muncă) și Caraș Severin (149 de locuri de muncă). Tot sub 200 de poziții au mai fost deschise în Covasna și Olt.
„Mai mult de jumătate dintre joburile disponibile s-au adresat candidaților din segmentul white collar, adică acei candidați care au studii superioare. Aproape 9.000 de joburi au fost pentru candidații blue collar (fără studii superioare) și grey collar. Acestea din urmă se referă la ocupații care combină atât aspecte ale muncii de birou (specifice segmentului white collar), cât și ale muncii fizice (specifice segmentului blue collar)”, mai spune Bogdan Badea.
Una dintre specificitățile aparatului de stat este legată de tipul contractelor încheiate cu angajații, respectiv aproape 90% dintre contracte sunt permanente. Numărul celor temporare este de aproximativ 2.000.
Ce explică Bogdan Badea, CEO
„Acesta este doar unul dintre argumentele pe care tot mai mulți candidați le folosesc atunci când vor să facă tranziția de la un angajator privat la unul de stat. Dorinței de stabilitate i se adaugă faptul că, în ultimul an, au fost înregistrate creșteri salariale pentru bugetari care, pentru anumite poziții, au generat venituri mai mari decât în mediul privat”, explică Bogdan Badea. Astfel, pentru 2024, au fost stabilite majorări de 10% ale salariilor de bază pentru personalul din domenii precum cercetare, cultură, diplomație, protecția mediului, administrație publică centrală și din instituțiile finanțate integral din venituri proprii.
La începutul acestui an, numărul de posturi ocupate din sectorul public era de aproape 1,3 milioane.
În acest moment, pe eJobs.ro, cea mai mare platformă de recrutare din România, sunt disponibile 24.000 de locuri de muncă.
Despre eJobs
eJobs este platforma de locuri de muncă din România care verifică manual toate anunțurile și companiile. Pe eJobs ai anunțuri cu salarii afișate, joburi din toate domeniile și industriile, locuri de muncă remote și în străinătate. În plus, pe platforma noastră găsești o mulțime de articole și sfaturi de carieră, dar și un calculator salarial numit Salario unde îți poți compara salariul actual și prin care poți vedea dacă ești plătit corect. Pentru recrutori și angajatori, eJobs oferă acces la o bază de peste 5 milioane de CV-uri, precum și o mulțime de soluții de recrutare eficiente. Pe lângă anunțuri de angajare și căutarea în baza de date, prin eJobs poți avea acces în plus la campanii de recrutare digitalizată sau chiar la soluții super personalizate prin agenția de recrutare Skilld. Mai mult, tot datorită eJobs, experții în resurse umane au acces la We Are HR, platforma de conținut dedicată specialiștilor în HR și managerilor.