Prima pagină » Valsul Mării, o nouă expoziție de pictură în București

Valsul Mării, o nouă expoziție de pictură în București

Lucrările mai multor artiști români vor fi reunite la The Bridge

by Mioara Iofciulescu

În perioada 15-30 iulie 2024, va avea loc expoziția de pictură intitulată Valsul Mării. Evenimentul se va desfășura în holul de la parterul clădirii de birouri The Bridge, situată în București, pe șoseaua Orhideelor, nr. 15D. Intrarea este liberă, în timpul programului de lucru al instituției.

„Îmi face o deosebită plăcere să aduc împreună pictori talentați din România și să pot reuni astfel lucrări ce au ca temă principală marea și care evocă spiritul, bucuria și culorile verii”, a declarat Carmen Florian, curatoarea expoziției.  

Este o onoare pentru mine să mă aflu printre artiștii invitați să participe cu tablouri la acest eveniment, alături de maeștri precum Valentin Tănase, Mircea Corcodel și Dorin Ionescu.

În cadrul expoziției vor putea fi admirate lucrările mai multor pictori talentați, printre care se numără Carmen Florian, Georgiana Ștefanescu , Raluca Lazea , Nahum Sternberg, Marin Dobre, Marian Gîjîilă, Marian Neagu, Bogdan Dițu, Bogdan Mihai Cârnaru, Aida Stuparu, Gabriela Auer, Gabriela Oprea, Gaby Guțescu, Ana Iacob, Mioara Durbacă, Ana Dragnea, Georgeta Popescu, Irina Andrei, Camelia Grad, Dorina Man, Sorina Luca, Sorina Lambrino, Dorina Manole, Nona Delia Chiriac, Paula Gîtlan, Izabela Stănescu, Luminița Stănciulescu, Mariana Simon, Maria Almăjan, Andreea Paloma Paiu, Mihaela Cocheci, Mirela Postolache, Mariana Manolache, Georgeta Atanasiu, Denisa Mihai, Aneta Păun, Vera Elena Ciobanu, Crista Lazea,  Alexandra Doina Iancu, Doina Ionescu, Ionela Popescu și Elisabeta Vâlsănescu.

Partenerii media ai evenimentului sunt: Ziarul News, Business Voice și Tele7ABC.

Related Posts

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More