Prima pagină » Cristi Movilă investește în compania multinațională ITGlobers și preia conducerea pentru EMEA și APAC

Cristi Movilă investește în compania multinațională ITGlobers și preia conducerea pentru EMEA și APAC

by Razvan Dutu

București, 02 iulie 2024. Acționar și asociat al companiei columbiene ITGlobers, Cristi Movilă preia funcția de CEO al companiei pentru regiunile EMEA și APAC. Cu birouri în opt țări din America Latină și Europa, ITGlobers este specializată în servicii și soluții tehnologice pentru implementarea și optimizarea platformelor de comerț electronic, dezvoltare de soluții software personalizate, integrarea sistemelor și dezvoltarea aplicațiilor mobile.

Cristi Movilă are o experiență de peste 17 ani în domeniul e-commerce unde a construit și gestionat numeroase proiecte pentru lideri din piața de retail. În ultimii ani el a ocupat poziția de președinte ARMO și general manager pentru Europa Centrală și de Est al VTEX, companie care dezvoltă soluții software pentru comerțul digital.

Citește și articolul: NEXO Group: Piața de instalații ecologice și case “verzi” în România accelerează pe fondul schimbărilor climatice și al facturilor mai mari la energie. Cererea pentru sisteme și instalații complete care asigură consum zero, în creștere cu aproximativ 50%

Ce a declarat Cristi Movilă, CEO & Partner

“În noul meu rol îmi propun extinderea prezenței ITGlobers în EMEA si APAC. În Europa Centrală și de Est accelerăm prin deschiderea unui nou hub în București, care va deservi toată regiunea și va contribui la creșterea cifrei de afaceri a companiei. Dezvoltarea și implementarea soluțiilor bazate pe inteligență artificială (AI First) vor constitui principalul focus pentru a îmbunătăți productivitatea și eficiența clienților noștri. Compania are clienți în 15 țări, printre cei de la nivel european numărându-se OBI, Whirlpool, Beko, Casino, Auchan, Cora, Yamamay, Dunnes sau Euro Supermercatos. În România, ne propunem să continuăm această creștere și să investim în parteneriate solide cu lideri din comerțul local și regional”, declară Cristi Movilă, noul CEO & Partner pentru EMEA și APAC al ITGlobers.

Cristi Movilă se ocupă de coordonarea echipelor dedicate pentru dezvoltarea proiectelor de comerț digital, operațiuni back-office și planuri de suport optimizate cu ajutorul inteligenței artificiale, training tehnic personalizat și design UX/UI inovator. 

“ITGlobers are o echipă solidă și parteneriate strategice cu lideri globali în tehnologie, cum ar fi AWS, Microsoft, OpenAI și NVIDIA, și comerț digital, precum VTEX, Salesforce, Commercetools, Mirakl, Shopify sau SCAYLE, ceea ce oferă o bază excelentă de creștere pe termen lung “, completează Cristi Movilă.

Principalul diferențiator al serviciilor ITGlobers constă în utilizarea tehnologiilor bazate pe AI, care maximizează performanța și eficiența proceselor, asigurându-se astfel că soluțiile folosite sunt integrate și inovatoare.

În 2023, ITGlobers a ajuns la 200 de angajați la nivel global, o parte dintre aceștia fiind în Europa, în birourile din Valencia, Madrid, Barcelona și București.

Related Posts

Leave a Comment

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More