Prima pagină » Compania XTB, considerată „phoenix digital” în clasamentul 100 Digital Champions CEE 2024

Compania XTB, considerată „phoenix digital” în clasamentul 100 Digital Champions CEE 2024

by Razvan Dutu

Compania de tranzacționare pe bursele internaționale XTB a fost inclusă în clasamentul Digital Champions CEE 2024 al celor mai mari 100 entități care se remarcă prin tehnologie de ultimă generație. Titlul de digital champion este atribuit acelor companii care promovează, implementează și susțin tehnologia pentru a stimula eficiența, inovația și transformarea în domeniul în care își desfășoară activitatea. În acest clasament, XTB este încadrată ca fiind „Digital Phoenix”, adică face parte din companiile cu o valoare de peste 1 miliard de dolari.

Conform clasamentului din 2024, Europa Centrală și de Est a „câștigat” 25 de noi campioni digitali, confirmând dezvoltarea tehnologică dinamică a regiunii. 

Citește și articolul: Centrul de Formare APSAP: Sectorul public, neatractiv pentru tineri din cauza modului de recrutare complicat și a mediului de lucru anost și fără provocări. Doar 12% dintre angajații la stat sunt din categoria de vârstă 18-35 ani

Clasamentul, întocmit de fundația Digital Poland, a fost creat pe baza unor date transparente și pe baza unor criterii financiare. Experții au evaluat valoarea companiilor, luând în considerare cotațiile actuale de pe piața publică, reperele de piață, ratele EBITDA (Earnings Before Interest, Taxes, Depreciation, and Amortization), precum și veniturile. Datele și evaluările pe care se bazează clasamentul sunt cele valabile în data de 31 decembrie 2023.

Clasamentul prezintă trei categorii de campioni digitali în funcție de valoarea lor:

  • Digital Phoenixes – 31 de companii cu o valoare de peste 1 miliard de dolari.
  • Digital Dragons – 47 de companii cu o evaluare cuprinsă între 250 de milioane de dolari și 1 miliard de dolari
  • Digital Wolves – 22 de companii cu evaluări între 100-250 milioane de dolari.

XTB este încadrată ca fiind „Digital Phoenix”.  

„În fiecare zi, ne dorim să le oferim investitorilor noștri o platformă premiată la nivel internațional, de tipul one-stop-shop, unde se îmbină cu succes instrumentele financiare de care au nevoie și tehnologia de ultimă generație. Includerea XTB în clasamentul Digital Champions ne confirmă faptul că eforturile noastre au condus la inovație și transformare, fiind remarcate la nivelul Europei Centrale și de Est”, declară Irina Cristescu, General Manager al XTB România. 

Educația și instrumentele financiare au crescut performanța companiei

Capitalizarea combinată (suma valorii de piață a tuturor acțiunilor) a celor mai mari companii de tehnologie din regiune a crescut cu până la 40,78% în ultimul an. Acesta este un salt semnificativ care arată că sectorul tehnologic din Europa Centrală și de Est se dezvoltă rapid. 

În ciuda acestei creșteri semnificative, valoarea companiilor din zonă este, în continuare, cu 19,83% sub evaluările record atinse în 2021. Totuși, în privința companiilor fintech, cifrele au depășit așteptările. 

„Evaluarea companiilor fintech a reușit să depășească cu aproape 23% nivelurile record din 2021. Întrucât subiectele legate de gestionarea finanțelor și de investiții au devenit mainstream, companiile fintech sunt pregătite să crească în 2024 și în anii următori. Acest lucru îl experimentăm și noi, la XTB, deoarece noile noastre produse destinate investitorilor pe termen lung, împreună cu activitățile educaționale, aduc rezultate excepționale în ceea ce privește performanța financiară și operațională”, declară Filip Kaczmarzyk, Head of Trading din cadrul XTB.

Despre XTB:

Grupul XTB este un furnizor internațional de produse, servicii și soluții tehnologice de tranzacționare și investiții. Entitățile Grupului XTB sunt supravegheate de cele mai mari autorități de reglementare din lume, inclusiv FCA, CySEC și KNF. De peste 18 ani, XTB Group a oferit investitorilor de retail acces imediat la sute de piețe din întreaga lume. XTB este o companie fintech bazată pe încredere, tehnologie și suport. Din 2004, Grupul XTB și-a extins activitatea, care acoperă acum 13 piețe majore din Europa, America Latină și Asia, câștigând încrederea a peste 1.000.000 de clienți. Folosind propriile platforme premiate xStation și xStation Mobile, entitățile XTB Group oferă acces la peste 6.000 de instrumente financiare, inclusiv acțiuni reale, ETF-uri și CFD-uri pentru Forex, indici, mărfuri, acțiuni, ETF-uri și criptomonede. Prin X-Open Hub, XTB oferă tehnologie de vârf instituțiilor financiare din întreaga lume. Mai multe pe: www.xtb.com.

Avertisment cu privire la riscuri:

Orice opinii, cercetări, analize, preţuri sau alte informaţii oferite cu titlul de comentarii generale de piaţă nu reprezintă sfaturi de investiţii. XTB nu este răspunzător pentru orice pierdere sau pagubă incluzând şi fără limitare la, orice pierdere sau câştig care poate lua naştere direct sau indirect din utilizarea sau bazarea pe astfel de informaţii. Vă aducem la cunoştinţă că informaţiile sau cercetările bazate pe date istorice nu garantează viitoare performanţe sau rezultate. 77% din conturile investitorilor de retail pierd bani atunci când tranzacționează CFD-uri cu acest furnizor. Ar trebui să luați în considerare dacă vă puteți permite să vă asumați riscul ridicat de a vă pierde banii.

Related Posts

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More