Acesta devine și președinte al Comitetului Executiv SAP
București, 08 mai 2024 – SAP anunță că a prelungit cu trei ani, până la sfârșitul anului 2028, contractul lui Christian Klein (44 de ani) pentru funcția de CEO al companiei. De asemenea, a consolidat rolul lui Klein, numindu-l în funcția de președinte al Comitetului Executiv, unde a fost anterior purtător de cuvânt. Klein s-a alăturat Comitetului Executiv în 2018 și a fost numit co-CEO în octombrie 2019, înainte de a fi numit unic CEO al SAP SE în aprilie 2020.
”În rolul său de CEO, Christian Klein a susținut în mod constant transformarea într-o companie cloud”, a declarat profesorul Hasso Plattner, președintele al Consiliului de Supraveghere al SAP SE. ”Aș dori să îi mulțumesc lui Christian Klein pentru contribuția sa remarcabilă adusă succesului companiei. Prin prelungirea anticipată a contractului său și prin consolidarea continuă a funcției sale, subliniem în mod clar rolul său important în transformarea constantă a companiei. Suntem convinși că acest lucru pune bazele unei dezvoltări durabile a SAP într-o industrie IT extrem de dinamică.”
Citește și articolul: Produsele din categoria Fashion, în top 3 achiziții realizate în România cu plata amânată Buy Now, Pay Later
”Aș dori să mulțumesc Consiliului de Supraveghere pentru încrederea acordată. Aștept cu nerăbdare să continui cooperarea strânsă cu colegii mei din Comitetul Executiv SAP, precum și cu angajații, partenerii, clienții și investitorii noștri”, a declarat Klein. ”Împreună, am aplicat cu succes strategia noastră și este un privilegiu să conduc compania în călătoria sa pentru a deveni compania numărul unu în domeniul aplicațiilor enterprise și al inteligenței artificiale dezvoltate pentru business.”