Academia Română și Muzeul Național al Literaturii Române au organizat evenimente speciale menite să celebreze aniversarea a 90 de ani a scriitorului Nicolae Breban, în timp ce revista „Contemporanul-ideea europenă” a dedicat ediția lunii februarie 2024 vieții și activității marelui prozator român.
Membru corespondent al Academiei Române din anul 1997 și membru titular din anul 2009, Nicolae Breban este romancier, eseist, poet, dramaturg și publicist, autor a peste 50 de cărți publicate în țară și străinătate. Scrierile sale au apărut și în numeroase traduceri în limbile: franceză, italiană, germană, bulgară, letonă, lituaniană, rusă, maghiară, suedeză.
Provenind dintr-o familie de preoți greco-catolici, născut la Baia Mare în 1 februarie 1934, Nicolae Breban a fost un autodidact, instruindu-se mai mult în afara mediului instituțional al acelei perioade. Din cauza originii sociale blamate de către regimul comunist, a fost exmatriculat din penultima clasă a Liceului „Coriolan Brediceanu“ din Lugoj în 1951, apoi de la Facultatea de Filosofie din București. Decisivă pentru formarea sa intelectuală va fi prietenia strânsă cu Nichita Stănescu, Cezar Baltag, Grigore Hagiu și Matei Călinescu, un ferment al generației ’60, care pleda pentru criteriul estetic în literatură, în ciuda curentului realist-socialist impus de autorități.
“Cel mai mare dar pe care îl primim este însăși viața și singurul lucru care nu piere este credința în Dumnezeu. Am renunțat la mine, la familie, la avere și mi-am dedicat viața literaturii și crezurilor mele de nețărmurit. Prin mine curge sânge de român și, cât voi trăi, nu voi înceta să lupt pentru acest popor”, mi-a spus Nicolae Breban în cadrul întâlnirii pe care am avut-o cu Domnia Sa la Academia Română.
Pentru romanul de debut Francisca a primit premiul “Ion Creangă“ al Academiei Române (1965). Au urmat apoi romanele: În absența stăpânilor, Animale bolnave, Îngerul de gips, Bunavestire, Don Juan, Drumul la zid, Pândă și seducție, trilogia Amfitrion (I. Demonii mărunți; II. Procuratorii; III. Alberta), Ziua şi noaptea, Voința de putere, Puterea nevăzută, Frica. A scris volumul de nuvele Orfeu în Infern și volume de eseuri (Riscul în cultură, Spiritul românesc în fața unei dictaturi), piese de teatru (Bătrâna doamnă şi fluturele, Culoarul cu șoareci, Ursul și știuca), versuri (Elegii parisiene, Cânturi), portrete literare și polemici, memorialistică, dar şi scenarii de film (“Răutăciosul adolescent“, 1969; „Printre colinele verzi“, 1971).
A fost distins cu Premiul Uniunii Scriitorilor din România (1968, 1977, 1994) și Premiul “Opera omnia“ (2000), iar în anul 2018 a primit Premiul Național pentru proză “Ion Creangă“ – Opera Omnia. În anul 2000, Președinția României i-a acordat Ordinul “Steaua României“ în grad de Ofițer “pentru realizări artistice remarcabile și pentru promovarea culturii“.
Bunavestire se numără printre primele zece romane românești ale secolului XX, conform unei anchete literare inițiate de revista “Observator cultural”. Criticul literar Eugen Negrici spunea despre această operă că “este un punct de hotar în evoluția romanului românesc ce a spulberat fundamentele realismului tradițional, întrucât a produs dovada că romanul poate ființa și fără preceptele constrângătoare ale verosimilului, fără respectul paralizant pentru determinări, cauzalități și motivații socio-psihologice. Prin ignorarea regulilor scriiturii românești și prin anularea distincțiilor autor-narator, narator-personaj, autor-personaj, Bunavestire reprezintă și o revoluție în plan stilistic. Dovedind că omul e o ființă imprevizibilă, integral ambiguă și de necuprins în statistici, formule și tipologii, Nicolae Breban și-a demonstrat totala lui incompatibilitate cu regimul comunist”.
“După o vreme m-am așezat pe marginea drumului care a fost viața mea: împlinirea unui destin în istoria romanului românesc. Chiar de m-aș fi născut într-o altă perioadă, tot așa aș fi scris”, a declarat Nicolae Breban.
