Prima pagină » Franchwise: Numărul de companii românești care preferă dezvoltarea prin sistemul de franciză a crescut cu 30% în perioada 2020-2022 față de 2019

Franchwise: Numărul de companii românești care preferă dezvoltarea prin sistemul de franciză a crescut cu 30% în perioada 2020-2022 față de 2019

by Elena Paraschiv-Pop

Franchwise, lider pe piața de consultanță în domeniul francizelor în România și în CEE, a realizat o analiză internă conform căreia numărul companiilor românești (francizorilor) care mizează pe dezvoltarea prin sistemul de franciză a crescut cu 30% în perioada 2020-2022 comparativ cu 2019. Francizarea a devenit una dintre metodele preferate de scalare a afacerii pentru antreprenorii din România datorită posibilității de a crește business-ul de până la 10 ori mai mult într-un timp  mai scurt comparativ cu alte metode de scalare.

Astfel, căutând soluții de scalare a business-ului și de distribuire a riscului, aproape 80 de companii locale au optat în perioada 2020-2022 pentru dezvoltarea business-ului prin lansarea de concepte de franciză pe piața din România și pe piețe internaționale. Principalele industrii din care provin companiile care s-au francizat sunt HoReCa, retail și servicii, iar principalele orașele sunt București, Cluj și Brașov.

“În perioade de incertitudine – pandemie, război, crize bancare – antreprenorii caută soluții de scalare a business-ului, de împărțire și diminuare a riscului și de multiplicare a veniturilor, francizarea fiind metoda și strategia de business la care au apelat cel mai des companiile în  aceste contexte. De altfel, scalarea prin vânzarea de francize rămâne una dintre cele mai eficiente metode de creștere a afacerii, mai ales dacă antreprenorii investesc din timp în pregătirea pentru francizare. În ultimii ani, tot mai mulți antreprenori din România aleg această metodă pentru a-și extinde business-ul pe plan local sau pe piețe internaționale”, explică Paul Voicu, Managing Partner Franchwise.

Astfel, printre principalele motive pentru care antreprenorii români preferă dezvoltarea business-ului prin sistemul de franciză se află scalarea afacerii, creșterea profitabilității mai ales în contextul inflației ridicate, expansiunea rapidă a afacerii prin deschiderea de noi locații la nivel local sau pe piețe externe și creșterea cotei de piață. De asemenea, provocările legate de găsirea forței de muncă și dorința unor antreprenori de a ieși din zona operațională îi determină pe antreprenorii români să-și multiplice business-ul prin francizare.

“Cei care vor să devină francizori sunt vizionari și vor să-și dezvolte business-ul prin multiplicarea unităților, în România și apoi în străinătate. Astfel, prin sistemul de franciză, vedem cazuri de succes în care extinderea afacerilor are loc rapid, în multe cazuri la 30-50 de unități. De asemenea, vor să dezvolte un brand puternic local și regional și să construiască un model de business inspirațional pentru viitorii antreprenori”, declară Raluca Voicu, Managing Partner Franchwise.

În prezent, nișele cu potențial mare de dezvoltare prin franciză pentru companii sunt beauty, fitness, healthcare, produse sau servicii destinate copiilor, agenții de real estate, florării, cabinete veterinare sau magazine pentru animale de companie, servicii de îngrijire bătrâni și servicii profesionale (contabilitate), potrivit specialiștilor Franchwise.

Pregătirea unei companii pentru vânzarea de francize durează minimum 5-6 luni, consultanții Franchwise recomandând crearea și organizarea unui manual de business, stabilirea unei strategii de business și organizarea părții de legal privind contractele încheiate sau în derulare. Pentru a ajuta antreprenorii români să-și dezvoltate afacerea prin franciză, compania Franchwise lansează un program de consultanță în francizare pentru firmele din România, “Franchwise Foundation Program”. Prin acest program, unic pe piața din România, antreprenorii descoperă dacă francizarea este o strategie care li se potrivește în business și pot primi un plan personalizat privind pregătirea înaintea de francizare.

Pe fondul interesului tot mai mare pentru dezvoltarea prin franciză, compania Franchwise estimează o creștere a afacerii cu 30% în acest an față de anul trecut, la o cifră de afaceri de 650.000 euro.

Despre Franchwise

Înființată în 2011, Franchwise este cea mai mare companie de consultanță specializată în domeniul francizelor din România, contribuind la dezvoltarea mediului antreprenorial românesc. Până în prezent, Franchwise a ajutat peste 50 de companii din România să se extindă prin sistemul de franciză, intermediind intrarea pe piața românească a unora dintre cele mai cunoscute branduri internaționale – Logiscool, TUI Travel, Hugo Boss, Ethan Allen, Sacoor Brothers.  De asemenea, Franchwise a facilitat deschiderea de peste 300 de francize în România, în special în domeniile HoReCa, retail și servicii, în ultimii 10 ani, investiții estimate la o valoare de peste 22 milioane de euro. Pentru a sprijini antreprenorii și viitorii antreprenori să-și dezvolte business-urile, Franchwise a deschis cursuri în vederea francizării pentru francizori și francizați, la care au participant peste 100 de companii până în prezent.

Glosar

  1. Francizor: persoană sau companie care vinde o franciză, care acordă o franciză
  2. Francizat: persoană sau companie care investește într-o franciză; un investitor căruia îi este acordată franciză

Related Posts

Leave a Comment

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More