Prima pagină » Cifra de afaceri LIFE IS HARD ajunge la 25 mil lei, iar profitul net la 4,5 mil lei în 2022

Cifra de afaceri LIFE IS HARD ajunge la 25 mil lei, iar profitul net la 4,5 mil lei în 2022

by Elena Paraschiv-Pop

LIFE IS HARD (LIH), companie de tehnologie listată la BVB, piața AeRo, a încheiat anul 2022 cu creștere pe toți indicatorii relevanți de business. Compania a ajuns la o cifră de afaceri de 25 mil. lei și un profit net de 4,5 mil. lei, în timp ce lichiditatea și nivelul de solvabilitate – indicatori care confirmă “sănătatea” business-ului – au de asemenea o evoluție pozitivă.

Din punct de vedere al strategiei de dezvoltare, deciziile-cheie ale anului 2022 au fost legate de:

  • Split-ul acțiunilor LIFE IS HARD, astfel încât acționarii să își poată gestiona mai ușor deținerile.
  • Consolidarea echipei interne – prin operaționalizarea programului SOP care a făcut ca toți angajații să devină acționari încompanie, respectiv prin atragerea de talente.
  • Lansarea LIH Ventures, un proiect de business care va fi derulat din 2023 și care va duce compania într-o nouă etapă de creștere, cu focus pe relevanță regională și creșterea capacității de inovare.

 „Rezultatele preliminare pe 2022 urmează linia ascendentă pe care LIFE IS HARD o parcurge încă din 2020, iar obiectivele noastre sunt 100% atinse si conforme cu cifrele estimate la început de an. Profitul net s-a îmbunătățit semnificativ, cu aproape 1 mil lei față de 2021, arătând focusul nostru constant către performanță și mindset-ul de optimizare. De asemenea, 2022 este relevant pentru strategia anunțată in 2019 privind intenția noastră de creștere accelerată și consolidare a fundamentului de business: astăzi avem funcțional un ecosistem LIFE IS HARD – tech, telco, e-commerce, finance – și ne aflăm într-o zona de echilibru și siguranță, cu îmbunătățiri pe care cei peste 1000 de acționari LIH le pot observa de la an la an”, menționează Cătălin Chiș, CEO și Președinte al Consiliului de Administrație LIH.

Companiile în care LIFE IS HARD are dețineri au înregistrat, de asemenea, o serie de performanțe în 2022.

Performia Finance, companie deținută în proporție de 40% de LIH, a generat la finele anului 2022 o cifră de afaceri de  2,85 mil. lei, însemnând un plus de 26,20% la nivel de business și o îmbunătățire cu 12,07% a profitabilității. Focusul în 2022 a fost pe creștereaportofoliului de clienți, care să extindă, astfel, capacitatea de operare a companiei pe categoria IMM.

În ceea ce privește Innobyte Solutions – deținută integral de către LIH – compania și-a crescut reziliența și fundamentarea profitabilității pe termen mediu și lung, pentru acces mai facil la specialiști. Demersul a fost susținut prin lansarea unei noi linii de business având la bază platforma VTEX – aflată în creștere accelerată a cotei de piață la nivel global. Noua oportunitate de business valorificata a implicat, în prima parte a anului trecut, scăderi ale performanței financiare comparativ cu 2021, însă efectele pozitive au apărut rapid: ultimul trimestru din 2022 a fost, pentru Innobyte, cel mai bun din întreaga istorie a companiei, iar noua linie de business a adus un plus de peste 900 mii lei în cifra de afaceri, care este în sumă de 9,72 mil. lei, influențând pozitiv profitabilitatea. În același timp, Innobyte a dat startul mai multor proiecte noi de amploare, care vor genera plusuri vizibile în 2023.

Cele două companii au intrat în portofoliul LIFE IS HARD în 2020 (Performia Finance), respectiv în 2021 (Innobyte Solutions – demers finalizat în cursul anului 2022).

În ceea ce privește 2023, pentru LIFE IS HARD anul în curs reprezintă începutul unui nou ciclu de creștere, cu accent pe relevanțînpiață a competențelor deținute. Ne propunem ca leadership-ul LIH în zona de digitalizare în Insurance să fie punctul de start al unui ecosistem regional, având LIH Ventures ca vehicul și braț de inovare, iar toate companiile în care avem astăzi dețineri  înregistrezecreștere, precizează CEO-ul companiei.

Raportul privind rezultatele financiare preliminare pe anul 2022 poate fi consultat aici https://www.lifeishard.ro/for-investors/, respectiv pe website-ul BVB (www.bvb.ro). 

LIFE IS HARD (LIH) este listată pe piața AeRo din 8 decembrie 2015, iar din octombrie 2021 acțiunile LIH au fost incluse in indicele BET- AeRo, dezvoltat de Bursa de Valori București pentru această piață. 

Despre LIFE IS HARD | Work Soft

LIFE IS HARD este prima companie românească de software listată la Bursa de Valori București, piața Aero (2015), și are expertiză avansată în proiecte de digitalizare pentru companii și comunități. Performanțele LIFE IS HARD au determinat prezența succesivă a companiei în topurile Deloitte CE Technology Fast 50 si FAST 500 EMEA (include Europa, Middle East și Africa) și au adus constant comunității de business din România recunoaștere a performanțelor în IT&C, prin nominalizări și premii la competiții internaționale de top. Mai multe informații despre activitatea LIFE IS HARD sunt disponibile pe www.lifeishard.ro

Related Posts

Leave a Comment

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More