Prima pagină » Activ Property Services a implinit 30 de ani de existență și așteaptă venituri de 1,5 milioane Euro în 2023

Activ Property Services a implinit 30 de ani de existență și așteaptă venituri de 1,5 milioane Euro în 2023

by Elena Paraschiv-Pop

Activ Property Services, una dintre principalele companii de consultanță imobiliară din România, a împlinit in această luna 30 de ani de existenţă și raportează o cifra de afaceri în creștere cu 35% față de anul anterior, consolidandu-și poziția în Top 10 companii de profil la nivel național. 

În anul 2022, compania cu sediul central în Bucuresti și două sedii regionale la Timișoara și Cluj-Napoca, a înregistrat o cifră de afaceri de 1,15 milioane Euro. Veniturile pentru anul 2022 au provenit din (40%) activități legate de închirierea spațiilor de birouri, (30%) închirierea spațiilor industriale, (20%) a rapoartelor de evaluare și servicii de consultanță şi (10%) închirierea spațiilor comerciale.

“În 2022 am continuat eforturile de a consolida departamentele companiei și de a crește productivitatea per angajat, înregistrând o creștere în special în segmentul de închirieri birouri și proprietăți industriale” declară Razvan Gheorghe, fondatorul și managerul Activ Property Services. 

„Portofoliul nostru include un număr de peste 500 de clădiri de birouri la nivel național, cu un total de peste 4 milioane m², pentru care reprezentăm proprietarii” declară Florian Gheorghe, managerul departamentului de birouri. Portofoliul cuprinde principalele clădiri de clasa A și B din Bucureşti (410), Cluj-Napoca (40), Timișoara (25), dar si din alte orase (Brașov, Constanța, Sibiu, Oradea etc.). Principalele domenii care ne contactează pentru închirierea de spații de birouri sunt companiile de IT&C, domeniile liberale (avocatura, consulțanța), farma și operatori medicali, R&D, comerţ.

Cosmin Dinu

“În ceea ce priveşte zona industrială, portofoliul companiei include un număr de aprox. 300 de hale individuale și parcuri industriale în principalele piețe industriale de la nivel național, însumând aproximativ 5 milioane m²” declară Cosmin Dinu, managerul departamentului de proprietăți industriale.

„În acești 30 de ani de activitate, compania noastră a traversat numeroase perioade de creștere și variații ale pietei, schimbări de brand și acționariat, având însă avantajul menținerii pe termen lung a liderilor în jurul cărora s-a dezvoltat firma.” spune Razvan Gheorghe. Timp de 20 de ani, între 1995 si 2016, compania noastră a fost birou afiliat și apoi biroul direct al Cushman & Wakefield în Romania, ulterior compania intrând în parteneriat cu GVA Woldwide, iar din 2020 fiind parte a rețelei internaționale de consultanți în segmentul comercial TCN Worldwide. 

Compania noastră a intermediat numeroase tranzacții majore, printre care amintim închirierea spațiilor de retail ale Jumbo (11.180m2) din West Park Bucuresti, H&M la Winmarkt Râmnicu Valcea (2.500 m2) sau Lensa la parterul clădirii U-Center 1 (900 m2), închirieri de spații de birouri precum Renault Technologie (13.900 m2), Continental (7.7.00 m2) sau Tech Mahindra (2.900 m2).  

Printre principalele tranzacții din ultimii ani în sectorul industrial, putem aminti: 2020 – Huf Arad – 20.000 mp, 2022 – Farplas Automotive Pitești – lease 6.250 mp sau SLS Cargo Bucuresti extindere – 7.500 mp.”

Consolidarea birourilor Nokia (fost Alcatel) din Timișoara într-un singur sediu reprezintă una dintre tranzacțiile speciale de birouri realizate de compania noastra în ultimii ani, însumând o suprafață totală de birouri de 27.000 m2. Noul campusul Nokia a luat naștere printr-o serie de tranzacții de închiriere și expansiune intermediate în perioada 2015-2018 de Felicia Vasiu, managerul biroului nostru din Timișoara. 

La 30 de ani de la înființare, compania este în plin avânt de creștere a cotei de piața și de consolidare a principalelor departamente în jurul unor echipe întinerite, dezvoltate în jurul membrilor fondatori. Compania estimează o cifră de afaceri de 1,5 milioane euro pentru anul 2023.

DESPRE ACTIV PROPERTY SERVICES

Activ Property Services este una dintre principalele companii de consultanță imobiliară din România, activând la nivel național din anul 1993. Sediul central este amplasat în București, având două birouri regionale în Timișoara (din anul 2000) și Cluj-Napoca (din anul 2013).

Compania noastră a fost partenerul local al Cushman & Wakefield timp de 20 de ani (1996-2016) și parte a rețelei internaționale GVA Worldwide între 2018-2019.

Începând din aprilie 2020 suntem o companie membră a TCN Worldwide, una dintre principalele organizații internaționale de consultanții imobiliare în segmentul comercial.

Activ Property Services beneficiază de o echipă profesionistă cu peste 20 de experți și departamente dedicate principalelor sectoare imobiliare din România: spații de birouri, spații industriale, spații comerciale, investiții, evaluări și consultanță.

Mai multe informații despre Activ Property Services puteți găsi pe site-ul companiei și pe platformele dedicate administrate de compania noastră: 

Related Posts

Leave a Comment

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More