SafeFleet, unul din cei mai importanți jucători pe piața de monitorizare a flotei auto din România, anunță semnarea unui acord de monitorizare a vehiculelor folosite de către Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE) în următoarele 15 misiuni, desfășurate în diverse țări, la nivel global.
„SafeFleet a trecut printr-un proces riguros de selecție, serviciile noastre fiind alese în urma unor discuții ample, după ce am demonstrat că putem îndeplini toate criteriile solicitate de managerii flotelor OSCE, de la funcționalitate, până la acoperire, fiabilitate și costuri. În cele din urmă, ne declarăm onorați că am fost aleși să fim partenerii unei Organizații a cărei misiune este stabilitatea, pacea și democrația în lume” a declarat Claudiu Suma, CEO SafeFleet.
SafeFleet a participat la adunarea generală OSCE din Viena, ce a avut loc în această toamnă, unde și-a prezentat soluția telematică și a răspuns întrebărilor managerilor flotelor OSCE din întreaga lume. În urma discuțiilor aplicate și a feedback-ului primit, cele două organizații au semnat un acord pe cinci ani, prin care compania românească va oferi servicii de monitorizare pentru vehiculele misiunilor OSCE.
Misiunile OSCE vor avea loc în 15 țări: Austria, Polonia, Serbia, Moldova, Albania, Kosovo, Georgia, Bosnia Herțegovina, Muntenegru, Tadjikistan, Kyrgyzstan, Kazakhstan, Turkmenistan, Uzbekistan, Macedonia de Nord. Per total, flota tuturor misiunilor cuprinde cca. 400 de mașini – atât blindate, cât și soft-skinned (neblindate), microbuze, jeepuri, sedan etc., respectiv diverse mărci (Volkswagen, Toyota, Ford etc.). Începând cu anul viitor, OSCE își va desfășura misiunea și în Ucraina.
Citește și articolul: Invitație la eveniment: De BINE 22.23.01 4Q&A
SafeFleet va oferi o gamă variată de servicii, precum: monitorizare, imobilizare, buton de panică, autentificare șofer sau monitorizare prin satelit (pentru zone de mare risc/zone de conflict), pe lângă monitorizare prin GPS. Concret, printre facilitățile oferite de sistem se numără: monitorizarea constantă a fiecărei unități din flotă în timp real (poziție, parametri actuali, rute etc.), monitorizarea comportamentului șoferului (durata de condus, stilul de condus, viteza, mersul la ralanti etc.), gruparea de vehicule și șoferi și acordarea de drepturi (accesul la un anumit grup de vehicule pentru un anumit șofer/grup de șoferi), notificări, analize și rapoarte (pentru flota de intrare, un grup de vehicule sau un vehicul individual, pentru șoferi, pentru evenimente), respectiv monitorizarea parametrilor combustibilului, a stării tehnice și a unor notificări legate de întreținere.
Compania a distribuit către toate țările echipamente GPS ce pot „citi” și prelua informațiile direct din computerul mașinii. Sistemul este deja funcțional (echipamente instalate) pe flotele din anumite țări (Muntenegru, Austria, Kosovo, Bosnia Herțegovina), iar în restul țărilor implementarea se va realiza în mai multe etape, având în vedere complexitatea proiectului. În misiunile din Asia Centrală vor fi utilizate device-uri cu dual sim, necesare pentru eficientizarea costurilor de comunicație, în situațiile de traversare dintr-o țară în alta.
Serviciile SafeFleet au fost alese și pentru misiunile UE din Kosovo și Georgia, respectiv EUAM din Republica Centrafricană
Compania oferă servicii de monitorizare și celor 37 de mașini de teren pe care reprezentanții UE le utilizează în cadrul misiuniii EUAM din Republica Centrafricană (Misiunea Uniunii Europene de consiliere pentru reforma sectorului securității civile din Republica Centrafricană). Totodată, Misiunea civilă de Monitorizare a Uniunii Europene (EUMM) în Georgia și Misiunea civilă UE pentru statul de drept (EULEX) în Kosovo, care conțin peste 400 de vehicule, au ales serviciile SafeFleet pentru a urmări și gestiona flotele.
Despre SafeFleet
De peste 20 de ani, SafeFleet oferă clienților săi soluții de calitate precum monitorizarea în timp real a flotei, geofencing, colectarea datelor CAN-bus, monitorizarea consumului de combustibil, plata automată a taxei de drum, optimizarea rutelor și integrarea tahografului.
Unul dintre cei mai mari jucători din sud-estul Europei, SafeFleet dispune de un software telematic inovator pe piața IoT din România, folosit cu succes și de companii din Italia, Polonia, Ungaria și alte 23 țări din întreaga lume.
În prezent, soluțiile SafeFleet sunt utilizate de peste 7.000 de clienți, cu peste 75.000 de echipamente de monitorizare instalate. Printre clienții SafeFleet se numără Transelectrica, Veolia, Raiffeisen Bank, ING Bank, E.ON România, EVN Macedonia, EULEX Kosovo, EUMM Georgia, OTP Bank România și 35 de municipalități din Italia.