Prima pagină » Sondaj eJobs: Jumătate dintre angajați spun că au primit o mărire salarială în 2022. Pentru 2023 românii își doresc să-și schimbe jobul, să câștige mai mult și să poată lucra în continuare de acasă. 4 din 10 se tem, însă, de impactul unei crize economice. Tot mai puțini români plănuiesc să-și deschidă propriul business

Sondaj eJobs: Jumătate dintre angajați spun că au primit o mărire salarială în 2022. Pentru 2023 românii își doresc să-și schimbe jobul, să câștige mai mult și să poată lucra în continuare de acasă. 4 din 10 se tem, însă, de impactul unei crize economice. Tot mai puțini români plănuiesc să-și deschidă propriul business

by Elena Paraschiv-Pop

44% dintre participanții la cel mai recent sondaj derulat de eJobs România spun că 2022 a fost un an plin de incertitudini și provocări, în timp ce pentru 32,4% a fost un an de creștere, cu surprize plăcute și mai ușor decât 2021. 2 din 10 angajați recunosc că acesta a fost un an greu. 

A fost, totodată, un an relativ stabil din punctul de vedere al schimbărilor de joburi, în condițiile în care rezultatele sondajului arată că 68,5% dintre respondenți nu au făcut nicio mișcare în acest sens. Cu toate acestea, întrebați ce își doresc cel mai mult de la 2023, răspunsul care apare cel mai des este legat de schimbarea jobului (23,4%). Lista de dorințe continuă cu creșterea salariului, să lucreze pe termen lung de acasă, să fie promovați, să își găsească un job pentru că momentan sunt șomeri sau să își deschidă propriul business. Mai puțin de 10% spun că nu au niciun motiv să aibă așteptări optimiste de la 2023.

Citește și articolul: Studiu SAS: Cum va arăta sectorul bancar în 2035? Încrederea, riscurile climatice și rivalitatea geopolitică, principalii vectori ai schimbării

„Atunci când descriu 2022 drept un an bun, jumătate dintre respondenți se referă, în primul rând, la faptul că le-a fost mărit salariul. 18% și-au găsit jobul mult visat, 12,6% au fost promovați pe o poziție mai bună în compania pentru care lucrează, iar 3% și-au deschis propriul business. De altfel, de la an la an, vedem tot mai puține persoane care vor să treacă de la statutul de angajat la cel de antreprenor. Pe de altă parte, când vine vorba despre motivele care au făcut din 2022 un an prost, răspunsurile sunt canalizate în doar două direcții mari – faptul că nu și-au putut găsi jobul dorit și faptul că nu au avut parte de creșteri salariale ”, spune Roxana Drăghici, Head of Sales în cadrul eJobs România.

În ceea ce privește perspectivele pentru următorul an, 43,9% dintre respondenți spun că se tem de impactul unei posibile crize economice. 15,5% se gândesc că le-ar putea scădea veniturile, iar 14,4% iau în calcul că le va fi mai greu decât în 2022 să își găsească un job. Tocmai din acest motiv, în acest moment, dacă nu mai sunt mulțumiți de job, 82% dintre respondenți sunt mai degrabă dispuși să aibă răbdare cu locul actual de muncă până vor avea siguranța că au găsit o variantă de rezervă. Sunt, însă, și 23,4% care nu au nicio temere legat de noul an. 

„Foarte interesante au fost și opțiunile respondenților cu privire la tipul de angajator către care s-ar orienta sau se vor orienta în 2021, pentru că acestea spun multe despre ce își doresc, dar și despre direcția în care va migra piața. În acest sens, vedem că 30,2% ar alege o multinațională, aducând, ca prim argument, stabilitatea și capacitatea de a rezista unor șocuri economice, iar 21,1% ar alege un angajator care să le permită să lucreze exclusiv remote. Companiile românești atrag doar 14% dintre respondenți, iar cele de mici dimensiuni 14,2%. Start-up-urile par să aibă, la acest final de an, cel mai redus capital de încredere din partea candidaților, în condițiile în care doar 7,2% ar alege să lucreze într-o astfel de companie”, detaliză Roxana Drăghici.

Sondajul a fost realizat în luna în perioada octombrie – noiembrie, pe un eșantion de 1.400 de respondenți.

***

Despre eJobs

Lansată în 1999, eJobs este prima platformă de recrutare din România și liderul pieței locale de profil. Începând cu anul 2012, este parte a grupului Ringier AG, compania internațională de media localizată în Zurich, Elveția. eJobs.ro le oferă clienților săi cea mai relevantă bază de candidați, pe care o pune la dispoziție prin metode eficiente, utilizând canale de media personale și cunoștințe avansate de Performance Marketing și campanii de Employer Branding, precum și tactici de optimizare a rezultatelor de recrutare. Cu 4,8+ milioane de CV-uri, peste 2 milioane de vizitatori unici pe lună și 300.000+ companii care au beneficiat de serviciile lor, eJobs este cea mai mare platformă de recrutare la nivel local.

Related Posts

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More