Pe 23 septembrie 2026, specialiști din cadrul NOA au prezentat noul cadru legislativ aplicabil documentării prețurilor de transfer, introdus prin Ordinul ANAF nr. 828/2026 (publicat în Monitorul Oficial nr. 543 din 2 iulie 2026), în cadrul seminarului „Prețurile de transfer: Noua arhitectură a conformării în 2027”. Evenimentul a reunit, la JW Marriott Bucharest Grand Hotel, zeci de profesioniști implicați în gestionarea relațiilor intragrup și a conformării în materie de prețuri de transfer, între care: directori financiari, directori economici, manageri financiari, controlleri.
În cadrul a două sesiuni, Adrian Simionescu, Transfer Pricing Director, și Alexandra Pleșa, Transfer Pricing Manager, au vorbit despre noile reguli care se aplică tranzacțiilor derulate începând cu anul fiscal 2026 și procedurilor de administrare fiscală inițiate începând cu 1 ianuarie 2027, precum și despre impactul asupra procesului de conformare, a documentației de prețuri de transfer și a pregătirii contribuabililor pentru inspecțiile fiscale.
Cei doi specialiști au analizat modificările privind obligațiile de documentare și noile praguri de semnificație, precum și impactul noilor cerințe asupra analizei funcționale și a studiilor de comparabilitate. Participanții au primit și recomandări pentru actualizarea politicilor de prețuri de transfer și a proceselor interne.
„În practică, am observat o tendință de creștere a interesului autorităților pentru transparentizarea detaliilor referitoare la tranzacțiile intragrup, precum și o consolidare a capacității autorității fiscale de a corela și analiza rapid volume semnificative de date provenite din surse diferite, pe fondul digitalizării accelerate a ANAF. În acest context, actualizarea documentației aferente anului 2025 reprezintă un moment potrivit pentru ca fiecare companie să își reevalueze situația prețurilor de transfer și coerența dintre contracte, tranzacțiile desfășurate, rezultatele financiare și documentația disponibilă. O astfel de analiză este cu atât mai importantă pentru marii contribuabili, având în vedere că noul Ordin nr. 828/2026 introduce termene foarte scurte. Companiile vor trebui să identifice și să remedieze eventualele neconcordanțe în paralel cu documentarea tranzacțiilor derulate în anul fiscal 2026, înainte de termenul de depunere sau de o eventuală solicitare a autorității fiscale”, a declarat Adrian Simionescu, în cadrul seminarului.
„Ordinul 828 nu schimbă doar formatul dosarului, schimbă momentul în care compania trebuie să înceapă pregătirea. Așadar, documentarea prețurilor de transfer devine un proces de conformare continuă”, a explicat, la rândul său, Alexandra Pleșa.
Seminarul „Prețurile de transfer: Noua arhitectură a conformării în 2027” a fost organizat de NOA, cu sprijinul BusinessMark.
Partener de monitorizare: mediaTrust
Partenerii media ai evenimentului: Spotmedia, Ziarul Bursa, Financial Market, Contzila, 1asig.ro, Juridice.ro, Curierul Fiscal, Jurnalul de Afaceri, Transilvania Business, Digital-Business.ro, PRwave, Business Voice, AngajatorulMeu.ro, Spațiulconstruit.ro, Business Press, România Durabilă, Club Economic, Economistul, Business Age, MATEK
Get real time update about this post category directly on your device, subscribe now.

