Prima pagină » SOIREES DE LA MODE – 25 de ani de istorie a modei

SOIREES DE LA MODE – 25 de ani de istorie a modei

by Mioara Iofciulescu

MODA CA SUPRAVIEŢUIRE PRIN CREAŢIE

Cea de-a 38-a ediție a celui mai longeviv eveniment de modă multibrand tematic din România, „SOIREES DE LA MODE”, a avut loc pe 6 octombrie în eleganta sală „Le Diplomate” a hotelului InterContinental Athénée Palace București.

Această ediție specială a marcat o dublă sărbătoare: „Un Sfert de Secol de Modă” și 25 de ani de la apariția revistei „Zile și Nopți”, publicaţie ce se ocupă intens cu tot ceea ce însemnă LifeStyle-ul autentic în București şi în țară.

Sub tema „25 de Ani de Istorie a Modei, 2000–2025”, cei 15 designeri selectaţi au reinterpretat momente, colecții și creatori emblematici ai modei internaționale, oferind publicului o privire artistică asupra evoluției estetice și culturale a ultimului sfert de secol.

Într-un moment în care omenirea şi noi toţi trăim vremuri tulburi, sunt convins că o şansă de evadare, chiar salvare interioară, o reprezintă creativitatea. Moda este una dintre artele cu o creativitate maximă – unul dintre sensurile naşterii şi existenţei acestui eveniment încă de la lansare”, a declarat Alin Gălăţescu, organizatorul și directorul artistic al show-ului.

Simona Marzac și Alin Gălățescu

Designerii care au prezentat colecții şi sursa de inspiraţie aleasă de fiecare dintre ei, în ordinea intrării în show, au fost:

  1. ALEHA TONCEA – “JOHN GALLIANO”
  2. ALEXANDRA CALAFETEANU – “ALEXANDER McQUEEN by Sarah Burton”
  3. CARMEN ROATĂ – “CHANEL by Karl Lagerfeld”
  4. Maam With Love” by ALEXANDRA SANDU – Curentul “Upcycling”
  5. LAURA CARAMAN – “DIOR by John Galliano”
  6. IUnique” by IOANA GATA (New) – “ALEXANDER McQUEEN” 2000-2005
  7. ANCA MANEA – “JOHN GALLIANO”
  8. ZAINAB HAMADE (New) – “ZUHAIR MURAD”
  9. Idyllic” by CORINA-ELENA GHELIUC – “ELIE SAAB”
  10.  SVETLANA KARAHAN – “DIOR by John Galliano”
  11.  EDITA LUPEA – “YOHJI YAMAMOTO” (comeback)
  12.  ZESTAL – “ALEXANDER McQUEEN by Sarah Burton”
  13.  RALUCA SOARE – “VIKTOR & ROLF”
  14.  “Black Sheep” by CRISTINA DIACONU – “MAISON MARGIELA” 2012
  15.  CERA MIHĂILESCU – “DIOR by John Galliano”

Câştigătoarea Premiului onorific “ELYSEE – AVANPREMIERE” – “Pentru cea mai apropiată colecţie de temă” a fost ALEHA TONCEA.

Designerul Aleha Toncea (mijloc) și colecția înspirată de John Galliano

Pe podium și în sală s-au aflat numeroase persoane publice, printre care: Oana Roman, Irina Mohora, Ozana Barabancea, Carmen Tănase, Mihaela Tatu, Ioana Casetti, Alexandra Velniciuc, Dana Săvuică, Alina Crişan, Lina, Roxana Ghiorghian, Oana Ioniţă, Maria Saizescu, Simona Muscă, Adriana Irimescu, Iulia Gorneanu, Ana Ilie şi Filip Ristovski.

Ozana Barabancea

Accesorii: Atelier Danessa / Genţi: Laura Olaru / Voalete: Mădălina Vlad

Make-up: Paulina Buldumea Make-up School

Hair: Erika Gonczi Hair Design

Foto: Remus Nicolaescu/ Laurenţiu Dumitru/ Angelos Fragkos

Muzică LIVE: ZUM MUSIC cu care şi pregătim o Premieră în România – un dublu album: “MUSIC FOR FASHION”, pentru 2026.

Evenimentul a fost realizat cu sprijinul partenerilor de tradiție și al prietenilor „SOIREES DE LA MODE”: InterContinental Athénée Palace, Savoir Events Academy, Black Barn – chef Bogdan Cozma a pregătit un desert unic, Nazzuro Aqua, Artesana – artizanii laptelui, Serve, AV Hive, SCS, Erika Gonczi Hair Design, Elie Saab (cu lansarea în premieră a parfumului Pour Homme), Paulina Buldumea Make-up School și PragmatIQ Communication by Mihaela Rădăcină.

Soirees de la Mode este un eveniment marca Avanpremiere by Alin Gălățescu.

Related Posts

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More